mamaplus

Tatăl lui Guguță, Spiridon Vangheli, sărbătorește astăzi jubileul de 90 de ani

-
//
14.06.2022

Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din Republica Moldova, Spiridon Vangheli, își sărbătorește astăzi jubileul de 90 de ani. Cunoscut și sub numele de tatăl lui Guguță, el a marcat copilăria a mii de copii din țara noastră și din peste 60 de state ale lumii, datorită operelor sale bine-cunoscute. Deținător al Ordinului Republicii, laureat al Premiului de Stat și cetățean de onoare al municipiului Chișinău, biografia maestrului este de-a dreptul impresionantă, el devenind o legendă vie a literaturii din Republica Moldova. 

Cu ocazia jubileului marcat astăzi de maestrul Spiridon Vangheli, Ministerul Culturii a venit cu un mesaj special.

"Spiridon Vangheli este o valoare a poporului nostru.

Pe lângă calitatea sa de prozator, poet, traducător și editor, Spiridon Vangheli este despre cum se crează, se crește un personaj și despre cum se plasează acesta la loc de cinste în literatura universală și în ghidurile de parenting. 

Prin năzbâtiile sale, prin trăiri și atitudine față de ceea ce i se poate întâmpla unui copil, prin rețete de comportament, Guguță a cucerit inimile a milioane de cititori.

Este o măiestrie și o responsabilitate aparte - să scrii pe înțelesul copiilor, să cucerești inima copilului în limba ta, dar mite să fii înțeles și apreciat în peste 40 de limbi și căutat pe rafturile librăriilor în peste 70 de țări ale lumii, unde au ajuns „Isprăvile lui Guguță”, „Steaua lui Ciuboțel”, mai nou, ultima apariție – „Crăița”.

Spiridon Vangheli a reușit să-l înscrie pe Guguță în galeria internațională a personajelor care inspiră copilăria, alături de Pinochio, Mickey Mouse, Spiderman, Degețica și alte personaje. 

S-ar putea să te intereseze și: 5 cărți scrise de Spiridon Vangheli, pe care să le citești împreună cu copilul tău

Pentru tot ce a făcut, pentru că a educat, pe lângă propriul copil, încă unul, pe Guguță, pe care l-a oferit literaturii moldovenești și universale, îi mulțumim, îi urăm multă sănătate, inspirație și zbucium doar creativ!” a menționat în mesajul de felicitare adresat scriitorului, Ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Spiridon Vangheli s-a născut pe 14 iunie 1932 în satul Grinăuți, județul Bălți, în prezent raionul Rîșcani. După absolvirea Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” (astăzi Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”), a lucrat ca profesor școlar, apoi redactor la editurile „Cartea Moldovenească” și „Lumina”.

A debutat în 1962 cu placheta „În țara fluturilor”, urmată de mai multe volume: „Soarele”, „Pe lume”, „Băiețelul din coliba albastră”, „Isprăvile lui Guguță”, „Ministrul bunelului”, „Guguță - căpitan de corabie”, „Steaua lui Ciuboțel”, „Guguță şi prietenii săi”, „Tatăl lui Guguță când era mic” ș.a.

A tradus din poezia universală pentru copii: „Iepurașul albastru” (1968), „Fetița din Hiroshima” (1981), „Peter  Pan și Wendy” de James Barrie ((1975, 1988) și „Pepi Cioraplung” de Astrid Lindgren (1973, 1984). Spiridon Vangheli este unul dintre coautorii „Abecedarului” (1970, 1990). În 2006 a realizat un proiect de proporții „Carte de citire și gândire” pentru clasele I-IV în patru volume.

Spiridon Vangheli a fost distins cu Diploma Internațională de Onoare „Andersen”, cu medalia „Mihai Eminescu”, cu „Ordinul Republicii”, cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, cu titlul de Maestru al Artei şi cu cel de Scriitor al Poporului.

Dar cea ma importantă distincție pe care a primit-o Spiridon Vangheli, una oferită de cititorul său,  este cea de „Tatăl lui Guguță", cel mai cunoscut copil din Moldova și imaginea acestuia în lume. Prin acest personaj, a cărui cușmă este inconfundabilă, a educat generații întregi", comunică Ministerul.