Sportivii moldoveni s-au întors cu 11 medalii de la Campionatul Mondial la Lupte Universale. Potrivit Ministerului Educației, competiția s-a desfășurat în orașul Tbilisi, Georgia.
„Cele mai bune rezultate, în concursul Unifight Clasic, le-au obținut Gheorghe Balaur (80kg) și Cristian Constantinov (+95kg), care au ocupat locul I. Tot la această probă, Dmitrii Ciacusta s-a situat pe locul II, în categoria de greutate de 95kg iar Sanda Cracan a completat podiumul de premiere, la feminin, în categoria de greutate de până la 57kg.
Gheorghe Balaur (80kg) și Sanda Cracan (57kg) s-au remarcat și în concursul Unifight Light, unde au ocupat locul II, și respectiv III. Pe treapta a treia au urcat și Gheorghe Drucioc (85kg) și Alexandru Stâncă (65kg)”, comunică instituția.
Ministerul Educației și Cercetării va premia sportivii și antrenorii în cadrul Galei Sportului, organizată tradițional la sfârșit de an.