mamaplus

Primul vaccin anti-COVID, testat pe copiii sub 12 ani: „Aceștia pot dezvolta complicații serioase”

-
//
14.10.2020

Compania farmaceutică Pfizer a anunțat că va începe să testeze vaccinul anti-Covid pe copii și adolescenți de până la 12 ani. Sunt primele teste care se fac în Statele Unite pe această categorie de vârstă, după ce în SUA peste jumătate de milion de copii s-au infectat până acum cu noul coronavirus.

Reprezentantul companiei care conduce acest proiect susține că studiul va fi realizat cu participarea copiilor cu vârsta de până la 12 ani. Vaccinul produs de Pfizer se va administra în două doze şi conţine componente genetice virale, care vor creşte imunitatea pacientului în faţa virusului.

O echipă de medici de la spitalul de copii din Cincinnati va începe vaccinarea în rândul copiilor cu vârste între 16 şi 17 ani şi, ulterior, vor include şi participanţi între 12 şi 15 ani, a menţionat doctorul Robert Frenck, directorul departamentului de cercetare al spitalului.

”Suntem de părere că este nevoie de un vaccin care se adresează şi copiilor şi adolescenţilor, dacă vrem să ţinem sub control răspândirea virusului. Chiar dacă nu este mare, trebuie să ţinem cont şi de rata de deces în rândul copiilor. Copiii pot dezvolta complicaţii serioase şi, din păcate, e foarte greu să ne dăm seama de ce apar. Cea mai gravă formă de complicaţie post COVID-19 este sindromul inflamator multisistem”, explică Robert Frenck.

Frenck crede, de asemenea, că mai mulți copii au fost infectați cu coronavirus decât arată datele oficiale. „Cred că nu știm cu precizie numărul copiilor”, a spus el. "În general părinții care au un copil mic acasă și acestuia îi curge nasul sau tușește nu-l vor duce imediat la medic. Cel mai probabil vor crede că e vorba de o răceală. Și de cele mai multe ori, nu este o răceală, ci este coronavirus”, a completat directorul departamentului de cercetare al spitalului de copii din Cincinnati, potrivit CNN. 

Pfizer, una dintre cele patru companii care au vaccinuri în studiile clinice avansate, fiind în faza 3 de testare, spune că a înscris aproape 38.000 de voluntari în studiul său. Peste 31.000 dintre ei au primit deja și a doua doză de vaccin anti-Covid.

Demararea testelor s-a făcut pe baza ultimelor cifre care arată că aproximativ o jumătate de milion din totalul pacienților depistați pozitiv cu noul coronavirus au fost copii.