Katy Rain revine în Moldova

Katy Rain revine în Moldova

-
//
08.04.2015

Deși Katy Rain, împreună cu soțul și băiețelul ei, e stabilită cu traiul în România, interpreta nu uită nici de R. Moldova, fiindcă aici își are rădăcinile.

Katy Rain revine în Moldova

Aici a rămas o parte din familia sa, de aceea Katy va reveni de Paști în țară pentru a petrece alături de ei.

Solicitată de SHOK.md, interpreta și-a amintit de  tradițiile pe care le urmează de Paști și ne-a povestit.

"Suntem în București acum, dar planificăm să petrecem sfintele sărbători acasă, la părinți, așa cum o făceam întotdeauna. Așa că de Paști venim în Chișinău, și abia aștept să-mi vizitez bunicii, de care mi-e foarte dor. Am amintiri plăcute din copilărie când de Paști ne trezeam tare dimineața și mergeam să sfințim ouăle și cozonacul, iar când ne întorceam părinții ne puneau într-o farfurie cu apă, un ou alb, unul roșu și monede. Și noi ne spălam pe obrăjori cu ei, era foarte  nice. Pentru  mine e o sărbătoare de suflet, care se petrece în familie, lângă cele mai apropiate ființe și anul asta nu va fi vreo excepție”, a declarat Katy.

Sursa