mamaplus

Chiriile se tot scumpesc: Care e cel mai mic preț pentru un apartament

-
//
27.08.2024

Vine școala și pentru studenți. O simt cel mai mult agenții imobiliari, care sunt acum luați cu asalt de tinerii care vor să-și ia apartamente în chirie. Chiar dacă prețurile pornesc de la 300 de euro, sunt foarte multe cereri, în unele sectoare mult mai mari decât oferta. Iar asta înseamnă că scumpirile vor continua, susțin experții.

mamaplus

Sfârșitul verii este în fiecare an despre căutarea unei chirii, mai ales pentru cei care urmează să își facă studiile în Capitală. Respectiv, pentru agențiile imobiliare, această perioadă este una de foc, din cauza numărului foarte mare de solicitări, transmite tv8.md.

„- Faceți față numărului de cereri? - Nu facem față, cu siguranță, ideea este că în acest an, mulți au anticipat această situație și au început să caute de la începutul lunii iulie, chiar iunie, au plătit chiar și cu o lună înainte, cu ideea că atunci când ajunge momentul, în august, septembrie să treacă de această fierbințeală pe piață”, a spus directorul companiei imobiliare, Ilie Sapivnic.

Cele mai solicitate sunt apartamentele din sectoarele Botanica și Buiucani, unde numărul de cereri îl depășește mult pe cel al ofertelor. De aici și prețurile destul de pipărate, cele mai ieftine pornind de la suma de 300 de euro pentru un apartament cu o cameră. 

„Prețurile au migrat în comparație cu cele de anul trecut. Într-adevăr, în acest an observăm o mică creștere de preț, dacă anul trecut cele mai ieftin apartament îl puteam găsi la 250 de euro lunar, acum apartamente la acest preț nu mai găsim. Prețurile încep de la 300-350 de euro pentru un apartament cu o cameră, în bloc de serie. Apartament cu două camere în casă nouă, complet mobilat, cu tehnică de uz casnic, depășește suma de 500 de euro”, a spus directorul companiei imobiliare, Ilie Sapivnic.

Și dacă unii mai speră că prețurile chiriilor vor scădea, experții economici spun că nu sunt semne, cât timp cererea e în continuă creștere. Mai mult, ei susțin că apartamentele sunt mult mai ieftine față de acum 15-20 de ani, dacă ne raportăm la salariile actuale. 

Citește tot articolul pe tv8.md.