mamaplus

Doi bebeluși născuți prematur au fost transportați din Moldova în România

-
//
24.03.2022

Doi nou-născuți au fost transportați de un echipaj SMURD, împreună cu mama lor, o refugiată din Ucraina, din R. Moldova până la Huși, România. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, bebelușii au fost născuți prematur acum o lună și jumătate și au fost aduși de mama lor în R. Moldova pentru a-i proteja de război.

Inițial, toți trei au fost cazați la Centrul provizoriu din localitatea Palanca, raionul Ștefan Vodă, dar miercuri au ajuns în România, fiind transportați pe cale terestră de un echipaj al SMURD.

Fetițele s-au născut prematur la 30 de săptămâni și au nevoie de îngrijiri specializate, fiind luată decizia de a fi transportate de urgență în România.

În după-amiaza zilei de miercuri, echipajul de medici și paramedici a preluat cu o ambulanță de tip C1 mama și copiii din Centrul provizoriu Palanca. Micuții pacienți au fost monitorizați permanent de medicii SMURD și au ajuns în siguranță peste Prut.

Bebelușii urmează să primească îngrijiri necesare la Spitalul municipal din orașul Huși.