mamaplus

Copiii claselor I din mai multe școli vor participa la ore de nutriție

-
//
01.03.2023

Peste 4.300 de elevi ai claselor I din 88 de instituții de învățământ din țară vor avea ore de nutriție.

mamaplus

Acestea vor fi desfășurate în cadrul studiului COSI - inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății privind supravegherea obezității în copilărie, transmite Moldpres.

Potrivit ANSP, 12 echipe de specialiști din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și al USMF "Nicolae Testemițanu" vor merge în școli pentru a aprecia dezvoltarea fizică a copiilor și vor evalua prin chestionare mediul alimentar școlar și deprinderile alimentare din familie. De asemenea, vor preda ore de nutriție în cadrul cărora copiii vor avea oportunitatea să învețe despre principiile alimentației echilibrate, ale activității fizice și ale hidratării corespunzătoare.

Procesul de colectare a datelor în cadrul studiului COSI - inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății privind supravegherea obezității în copilărie este în plină desfășurare. Studiul este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.