Peste 50 de biblioteci pentru copii vor fi modernizate

Peste 50 de biblioteci pentru copii vor fi modernizate

-
//
07.09.2016

Mai mult de 50 de biblioteci pentru copii, incluse recent în Programul „Novateca", vor fi echipate cu peste 150 de tablete, 16 calculatoare şi echipament de reţea pentru a facilita accesul publicului, în mod gratuit, la internet şi resursele online. Totodată, peste 50 de bibliotecari vor beneficia de instruiri în domeniile tehnologiilor informaţionale şi serviciilor moderne de bibliotecă destinate copiilor.

Peste 50 de biblioteci pentru copii vor fi modernizate

Anunţul a fost făcut în cadrul primei conferinţe de Orientare START pentru bibliotecile pentru copii, care a avut loc astăzi la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova.

La eveniment au participat ministrul Culturii, Monica Babuc, directorul Programului „Novateca", Evan Tracz, directori de biblioteci pentru copii şi bibliotecari din întreaga ţară.

Solicitată de MOLDPRES, ministrul Culturii Monica Babuc a menţionat că aceste conferinţe au drept scop familiarizarea reprezentanţilor din raioane – directori de biblioteci, bibliotecari, primari, şefi ai direcţiilor de cultură cu obiectivele şi cerinţele Programului „Novateca", aspectele logistice ale dotării cu echipament a bibliotecilor şi oportunităţile de dezvoltare profesională pentru bibliotecari.

Potrivit oficialului, în ultimii ani, în cadrul Programului "Novateca" au fost modernizate 758 de biblioteci publice, care au fost dotate cu 2700 de calculatoare, iar pînă la sfîrşitul acestui program urmează să fie retehnologizate peste 1000 de biblioteci.

În context, directorul Programului Naţional Novateca, Evan Tracz, a subliniat că aceste realizări au fost posibile graţie colaborării fructuoase pe care a avut-o cu Ministerul Culturii.

Aderarea bibliotecilor pentru copii la reţeaua „Novateca" se înscrie în contextul Memorandumului de înţelegere semnat între Ministerul Culturii al R. Moldova şi Programul „Novateca"/IREX Moldova. În ţara noastră funcţionează circa 1300 de biblioteci publice, dintre care 133 sînt pentru copii.

Sursa: moldpres.md