Noduli la tiroidă. Multe femei intră în panică la un asemenea diagnostic. Căci, cu dereglările glandei tiroide nu-i de glumă. La primele semne, e bine să dai fuga la medic. Neglijența duce la afecțiuni grave. Iar când mai există şi suspiciunea existenței unor noduli la tiroidă, lucrurile se complică.
Mai toate femeile se plâng de probleme cu glanda. Însă foarte puține sunt cele care merg şi la medic, pentru a primi un sfat avizat şi un tratament corespunzător. Prin urmare, ajung în fața specialistului atunci când, din nefericire, e prea tarziu. Sau când nu mai există alternativă de tratare şi e neapărat necesară o intervenție chirurgicală. Ca să nu ajungi şi tu într-o astfel de situație, informează-te! La cea mai mică suspiciune de noduli la tiroidă, dă fuga la medic!
Deşi asimptomatici, nodulii tiroidieni există!
Ce mai sunt şi nodulii ăştia tiroidieni, de se teme toată lumea de ei? Ei bine, orice modificare în structura glandei tiroide poate fi un nodul. Motivul pentru care bagă spaima în cei vizați e faptul că ei dau semnalul unor afecțiuni. Deşi sunt benigni, adică nu prezintă risc cancerigen, nu trebuie tratați cu indiferență. Interesant este că nu îşi fac simțită prezența. De cele mai multe ori, creează doar dificultăți la înghițit sau determină modificări ale vocii, ceea ce poate fi uşor confundat cu o răceală banală. În general, sunt descoperiți în urma unor controale mai amănunțite, prin palparea regiunii gâtului sau prin examen ecografic.
De ce apar noduli la tiroidă? Din cauza lipsei de iod, fie din alimentație, fie din apa regiunii natale. Dacă nu primeşte un minim necesar zilnic de 150 micrograme de iod, organismul îşi cere drepturile. De aici şi sfaturile repetate ale specialiştilor de a se consuma sare iodată. În multe cazuri, nodulii nu necesită un tratament anume. Şi asta pentru că numai 5% dintre ei sunt canceroşi şi se extirpă chirurgical. Dar e posibil şi ca un nodul să producă hormoni tiroidieni în exces, ceea ce duce la apariția hipertiroidismului, adică la hiperactivitatea glandei.
Când tragi semnalul de alarmă?
Cum spuneam, nodulii tiroidieni nu–şi fac simțită prezența. Uneori, se pot simți la atingere sau chiar se văd ca o umflătură la baza gâtului. Numai când ajung să producă prea multă tiroxină, hormon secretat de glanda tiroidă, încep să se manifeste. Atunci, persoana afectată poate suferi o scădere bruscă în greutate, stări de nervozitate, poate avea puls rapid sau neregulat. Trebuie neapărat şi urgent consultat un medic de specialitate dacă nodulii se dezvoltă rapid, sunt duri la palpare, modifică vocea, îngreunează înghițirea şi respirația, dezvoltă alți noduli, mai mari, de natură limfatică, la gât sau sub maxilar. Ar putea fi vorba despre noduli maligni, adică din aceia canceroşi.
Dacă nu sunt tratați în timp util şi corespunzător, nodulii determină complicații severe. Pe lângă neplăcerile banale cauzate de hipertiroidie, aceasta poate aduce cu sine afecțiuni ale sistemului cardiac, precum fibrilații, congestia inimii. Pe de altă parte, o cantitate prea mare de hormoni tiroidieni împiedică asimilarea calciului în sistemul osos, ducând la fragilitatea oaselor şi, mai târziu, la osteoporoză.
Investigațiile amănunțite stabilesc şi un diagnostic exact. Aşa că nu ai nimic de pierdut dacă le faci. În plus, sunt nedureroase. Primul pas îl reprezintă analizele de sânge. Apoi, ecografia, tomografia îşi spun cuvântul. Medicul endocrinolog ştie cel mai bine ce e de făcut. Se va cere verificarea în sânge a hormonului care stimulează tiroida, TSH. Apoi, dacă e nevoie, se face o biopsie, pentru a vedea care este natura nodulului. Aceasta constă în îndepărtarea unui fragment minuscul din nodul, chiar în cabinetul doctorului. Se mai testează calcitonina, hormon ce indică prezența celulelor maligne, în special dacă au existat cazuri în familie de persoane diagnosticate cu cancer tiroidian sau cu alt tip de cancer endocrin.
Noduli la tiroidă – cum faci diferența?
Fără riscuri:
Iată ce poate duce la suspiciunea unui nodul benign:
- cazuri în familie de tiroidită Hashimoto, de guşă;
- simptome de hiper sau hipotiroidie;
- durere sau sensibilitate a nodulului;
- prezenta unui nodul mobil, moale, neted;
- guşa polinodulară;
- prezența unui chist simplu la ecografie.
Cu riscuri:
Iată ce caracteristici generale are un nodul malign:
- vârsta sub 20 de ani sau peste 70 de ani;
- dificultăți la înghițit, voce răguşită;
- formă dură, imobilă, neregulată;
- prezența nodulilor limfatici inflamați la gât;
- antecedente de cancer tiroidian în familie.
Şi-aşa-i rău, şi-aşa nu-i bine
Atenție! Există o categorie de noduli care pot deveni hiperfuncționali prin expunerea la iod. Așadar, dacă trebuie să faceți investigații radiologice cu substanțe iodate, de contrast, dacă vi se prescriu medicamente ce conțin iod sau substanțe de tipul tincturii de iod, iar dvs. vi s-a diagnosticat prezența unui nodul este bine să vă informați medicul.