mamaplus

Cazul copilei de 5 ani abuzată sexual de bunicul său: Procurorii vin cu precizări

-
//
24.04.2024

Procuratura informează despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a bărbatului în vârstă de 65 de ani, care și-ar fi violat nepoata în vârstă de 5 ani.

mamaplus

Reieșind din actul de învinuire, la data de 31 ianuarie 2024, în jurul orelor 15:00, învinuitul, aflându-se în domiciliul său amplasat într-un sat din centrul țării, știind cu certitudine că victima cu care conlocuia are vârsta de 5 ani, fiind socrul mamei minorei, adică afinul unei rude apropiate, acționând intenționat, în scopul satisfacerii poftei sexuale, profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra și de a-și exprima voința, din cauza vârstei fragede, a violat copila.

Învinuitului i se incriminează violul, adică actul sexual neconsimțit, comis cu bună știință asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani, care este și membru de familie ( infracţiunea prevăzută de art. 171 alin. (3) lit. b) Cod penal).

Pe parcursul urmăririi penale, învinuitul s-a aflat în stare de arest preventiv, inclusiv la momentul expedierii cauzei penale în instanța de judecată. Acesta pledează nevinovat.

Dacă învinuitul va fi recunoscut vinovat, el riscă o pedeapsă maximă de până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.