În Republica Moldova, sunt înregistrate anual peste 300 de cazuri de cancer de col uterin. Din cauza adresării târzii la medic, în fiecare an mor de cancer cervical mai mult de 150 de femei. Datele au fost făcute publice de autorități în contextul marcării Săptămânii europene de prevenire a cancerului de col uterin, comunică MOLDPRES.
Potrivit Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, în țara noastră, serviciile de prevenire, diagnosticare şi tratament al cancerului de col uterin sunt acoperite financiar din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Prin urmare, testul citologic poate fi realizat gratuit atât de femeile asigurate, cât şi de către cele neasigurate din categoria de vârstă 25-61 de ani. Ele trebuie să se adreseze medicului de familie pentru a efectua acest test.
Medicii atenționează că inițial cancerul de col uterin nu are simptome. Acestea apar doar atunci când boala este la o etapă avansată. Descoperită în stadiu timpuriu, maladia poate fi tratată. Programele de screening ajută la depistarea fazelor precanceroase, iar dezvoltarea cancerului poate fi oprită. Specialiștii susțin că este foarte important ca toate femeile să ia parte cu regularitate la programele de screening, chiar dacă au o stare bună de sănătate.
Cancerul de col uterin, numit şi cancer cervical, este al patrulea cel mai frecvent tip de cancer depistat în rândul femeilor din întreaga lume. Boala este provocată de infecţia cu virusul Papiloma uman (HPV). Testul citologic (Pap Test) efectuat o dată la trei ani de femeile cu vârsta de 25-61 de ani, precum şi vaccinarea contra HPV în adolescenţă asigură protecţie împotriva cancerului de col uterin.