mamaplus

Dezvăluiri dureroase de la soțul Doinei, indusă în comă după tragedia de pe Decebal: Fetițele îi simt lipsa

-
//
04.08.2023

Soțul Doinei Prodan, tânăra care a ajuns în stare critică în reanimare, după accidentul din 24 iulie, spune că nenorocirea s-a produs chiar în momentul în care soția lui pleca la un local, să-și serbeze ziua de naștere. Într-un interviu pentru Adrian Prodan, Liviu a relatat cum a avut loc tragedia, care este starea ei acum, dar și când ar putea să fie transportată la o clinică din Germania, cu avionul, pentru mai multe șanse la viață. De asemenea, el a relatat cine îl ajută cu cele 2 fetițe, de 2 și 5 ani, cum au reacționat poliția și medicii, în cazul soției sale, dar și cum face față emoțional situației pe care nu a mai trăit-o niciodată, până acum, scrie SHOK.md.

mamaplus

„Nu i-a lăsat nicio șansă să poată evita impactul”

„S-a întâmplat pe 24 iulie, era ziua ei de naștere, ea mergea cu prietenele să stea la o cafenea, să servească o șampanie și a avut nenorocul să fie întâmpinată de un șofer iresponsabil, care a ieșit pe contrasens cu o viteză excesivă, fără a-i lăsa măcar o șansă la reacție, ca să poată evita impactul. Eu când am ajuns și am văzut consecințele accidentului și starea în care se afla mașina, eram conștient ce informații urma să aflu. Erau rupte scaunele la automobil, deci, nici airbag-ul, nici centura nu mai garantau singuranța.

Accidentul s-a produs chiar în fața magazinului Jumbo, lângă camerele video și trecerea de pietoni. În mașina soției era ea la volan, 2 prietene de ale ei și un prieten de-al nostru comun. Ei erau 4, punctul de lovitură a avut loc exact din partea șoferului, ceea ce a cauzat această situație gravă doar cu ea, ceilalți sunt în stare stabilă, iar ea se află acum în stare critică, instabilă și asta e cel mai dificil”, a povestit soțul Doinei.

„S-a oprit timpul în loc și nu puteam să accept ceea ce aud”

Liviu spune că inițial, a crezut că și fetițele sale se aflau cu mama lor în mașină: „Era în jurul orelor 21:30 – 22:00, eu eram la serviciu, am primit un apel de la mama soției, care mi-a spus, plângând, că Doinița a nimerit în accident cu fetele. Nu s-a exprimat exact și pentru mine a fost un dublu șoc, am crezut că ea cu fiicele noastre două, era o stare greu de controlat, parcă s-a oprit timpul în loc și nu puteam să accept ceea ce aud. S-a întrerupt apelul, am sunat din nou, mi-a spus că fetele sunt în stare inconștientă. Am început să pun mai multe întrebări, pentru că fetițele erau la bunei. Atunci ea a înțeles că m-a dezinformat și mi-a explicat că era cu prietenele ei cele mai bune. Era un fel de hu, dar nu hu, că logic tot sunt vieți.

Am luat un taxi și în 5 minute eram la fața locului. M-am dus din start să văd cum stau lucrurile în salon, ca să pot să- mi imaginez cât de gravă e situația și când am văzut salonul, am înțeles deodată că informația care era să vină urma să fie tragică, logic”.

„Era conștientă, a reușit să discute vreo 10 secunde cu un domn, în engleză”

„Erau mai multe ambulanțe, cu prietenele ei, pe care stabilizau acolo, pe loc, le acordau primul ajutor, iar ea era deja plecată, pentru că starea ei era foarte gravă. Însă ea era conștientă, a reușit să discute vreo 10 secunde cu prima persoană care s-a apropiat să ajute, era un domn care vorbea limba engleză și ea în engleză i-a dictat numărul mamei, să o sune. Apoi medicii au preluat-o și au indus-o într-o stare inconștientă, ca să nu permită conștientizarea leziunilor”, a relatat Liviu.

„A fost o mână de ajutor de la Dumnezeu, pentru că rănile provocate plămânilor erau extrem de grave”

„Am avut noroc că prima ambulanță, care a venit și a preluat-o, era prin zonă și în 2-3 minute era pe loc. A fost o mână de ajutor de la Dumnezeu, pentru că rănile provocate plămânilor erau atât de grave, încât îi stopau respirația și era nevoie de o intervenție care se face urgent, care permite plămânilor cât de cât să se alimenteze cu oxigen”, a explicat soțul Doinei.

„Medicul ne-a spus că unica speranță este o minune. Leziunile erau incompatibile cu viața”

Doina a fost dusă la Spitalul de Urgență: „Aveam cumva așteptări că există un fir de ață, ca o bucată de speranță de care noi toți să ne apucăm, să ne rugăm și să ne ținem de ea. Dar când a avut lor prima discuție cu medicul care a primit-o și i-a făcut primele investigații, el a spus că unica speranță este o minune. Asta foarte mult ne-a demoralizat pe toți, pentru că din punct de vedere medicinal nu ofereau șanse de a se agăța și să pornească o dinamică. Cuvintele care descriau leziunile sunau așa „incompatibile cu viața” și asta primele 72 de ore au fost foarte greu de trăit moral, pentru că erau legate doar pe speranță, rugăciune, dar nimic medicinal, ce te-ar convinge cu rațiunea, nu cu sufletul. Și asta era foarte greu de controlat, unul pe altul încercam să ne liniștim”.

„Mi-au permis să pot petrece cu ea acele minute, în cazul în care sunt ultimele”

Doina putea să moară în orice moment, așa că soțului i s-a permis să intre în reanimare, să o vadă: „În prima zi mi-au permis doar mie să o văd, pentru că mama ei nu se controla emoțional. Am intrat pe 3-5 minute, era în stare critic instabilă, ei erau conștienți că în orice moment lucrurile se pot opri, mi s-a permis accesul ca să pot petrece cu ea acele minute, în cazul în care sunt ultimele. Cel mai mult m-a demoralizat că aflându-mă lângă ea, nu simțeam prezența vieții ei în corp. Respirația avea un anumit ritm, care nu seamănă cu ritmul vital și nu simțeam că arde flacăra în interiorul corpului. Asta era foarte trist, nu vezi cu ochii, simți cu sufletul. Primele trei zile a fost în aceeași stare, abia în a patra zi am simțit că este viață”.

„Vertebrele i-au străpuns plămânii și a avut o contuzie foarte mare la inimă și ficat”

Liviu a explicat cum a fost afectat organsimul Doinei, în urma impactului puternic: „Din cauza că s-a rupt scaunul din podea, s-a lovit cu partea toracică în volan, ceea ce a făcut ca vertebrele să străpungă plămânii și a avut o contuzie foarte mare la inimă și ficat – cele 2 organe care lucrează strâns unite între ele și de funcționalitatea lor depinde întreg organismul. Starea ei critic instabilă nu permitea medicilor să facă nicio intervenție, nu era posibil să se atingă de ea, tot ce conta era să-i poată păstra viața per minut”.

Airbagul din mașina Doinei nu s-a deschis

Un detaliu important, care ar fi putut să o salveze pe Doina era airbagul, care, însă, nu s-a deschis. „Cineva spunea că nu a fost cuplată corect centura, fiind doar partea de sus, altcineva că acolo de unde a fost procurată mașina s-au făcut manipulări, poate a fost accidentat anterior automobilul. Va rămâne o taină”, a spus Liviu.

„Frâna nici nu a fost atinsă. Lovitura a fost strașnic de puternică”

 

De asemenea, a contat și viteza Mercedesului, care a ieșit pe contrasens și a lovit puternic mașina cu care se deplasa Doina, regulamentar: „Polițiștii au spus că este vorba despre viteza excesivă pe care o avea acel șofer, peste 100 de km/h și Doinița circa 45km/h și a fost atât de spontan, pentru ambii șoferi, încât frâna nici nu a fost atinsă de niciunul dintre șoferi. Asta a făcut ca lovitura să fie strașnic de puternică”.

„Fetițele nu cunosc nimic, dar exteriorizează această suferință inconștient”

Cuplul are două fetițe, de 5 și, respectiv, 2 ani. „Ele nu cunosc nimic despre această situație. Conștient ele nu știu nimic, dar ele exteriorizează această suferință inconștient, comportamentul lor manifestă suferință. În parc m-am întâlnit cu o cunoștință și cea mică o cuprinde de picior și o roagă să o ia în brațe, pe o persoană străină, pe care o vede prima oară. Noi mințim, cea mare a prins niște frânturi de discuții și a întrebat dacă mama a nimerit în accident și dacă se simte rău, iar bunica i-a spus că s-a dus să facă un mic tratament. Cel mai greu e seara, înainte de somn, cea mică plânge, te rog, sun-o acum. Orice răspuns ai da, ele înțeleg că nu poți să nu suni, dacă există telefon. Ele sunt la bunici și petrec și eu timpul cu ele când am câte 1-2 ore libere, pentru că au nevoie de atenția cel puțin a unui părinte”.

Vezi tot interviul în videoul de mai jos: