mamaplus

Cu nitrați și fără acte: Pepenii verzi, vânduți neautorizat pe marginea drumului

-
//
10.08.2023

Deși comerțul în locuri neautorizate este interzis în Republica Moldova, pepenii verzi vânduți pe marginea drumului pot fi văzuți pe majoritatea traseelor din țară.

mamaplus

Toți vânzătorii de pepeni verzi dau asigurări că produsele sunt inofensive și că la producerea lor au fost respectate toate normele, transmite tvn.md. 

Unii comercianți spun că dețin acest document și că au fost verificați, doar că nu pot spune exact cine le-a eliberat documentul respectiv. 

„Îi controlează cineva? Da, cum să intri pe piață, sigur. - Mă gândesc, este un certificat de calitate, vine cineva? Numaidecât este. - Aveți? Numaidecât este, sigur că este, absolut în privința la asta. - Dar de unde le-ați obținut? Cum acestea, sunt obținute de la. - De la ANSA, de la cine? ANSA numaidecât, cine ți le mai dă, sigur că ANSA”.

Echipa tvn.md, cu permisiunea unui fermier, a decis să măsoare cu un tester special cantitatea de nitrați din pepenii pe care acesta îi vindea. Rezultatul obținut a indicat că cantitatea de nitrați depășea de aproape nouă ori limita admisibilă.

„- Și cum verifică ei, tot pun așa în coajă? Iaca pune și ai să vezi, ia și introduce și o să vezi. - Hai să vedem, punem la unu, la acesta? Nici o problemă, care îl știi tu. - Cam nu arată. De ce? - 530. De ce, îi cald afară cred.”

După ce a văzut rezultatul, bărbatul a rugat să se mai verifice o dată. Prin urmare, la un alt pepene verde, cantitatea de nitrați s-a dovedit a fi chiar mai mare decât în primul caz. Întrebat cum explică acest lucru fermierul a spus că nu a folosit nitrați, iar de vină ar fi temperaturile înalte.  

„Ce prezintă? 700, multișor cam, ei sunt stropiți cu ceva? Nu, de stropit nu sunt stropiți, pur și simplu îți spun că poate și căldurile acestea, poate dimineața trebuie controlați.”

„- Verifică cineva produsul? Noi singuri am dus și ne-a verificat dacă sunt buni și nu au, singuri am făcut. – Deci aveți un certificat de calitate, tot? Da, da.”

La solicitarea de a prezenta certificatul de inofensivitate, acest comerciant a indicat un act eliberat de primărie în care era indicat că persoana deține un teren agricol.

Reprezentanții ANSA susțin că persoanele care vând pe marginea drumului nu sunt verificate, întrucât această activitatea nu este autorizată. 

„Dacă vorbim despre comercializare fructelor și legumelor de pe marginea carosabiliului, ANSA putem cu regret s-au din parte bună, dar nu verifică agenții economici neautorizați. Acest an nu au fost inspectorii implicați în astfel de controale, deoarece nu au fost solicitări. Acest comerț aduce risc pentru sănătatea cumpărătorului, deoarece ca urmare cumpărătorii pot avea și intoxicații”, afirmă Svetlana Șveț, șef adjunct ANSA. 

Autoritățile atenționează populația despre riscul infecțiilor alimentare ca urmare a consumului de produse vândute în stradă. Cumpărând aceste produse, oamenii încurajează fenomenul comerțului stradal, care este periculos mai ales pe timp de caniculă.