mamaplus

Copilaș de doi anișori, lăsat pe frig în mașină de propria mamă

-
//
12.01.2024

Pe rețelele sociale circulă imagini cu un copil de 2 ani lăsat singur în mașină de mama lui, care a plecat la cumpărături. În poză se vede cum micuțul a reușit să ajungă pe scaunul șoferului și plânge. Postarea a stârnit un val de reacții în mediul online, iar mama acestuia a venit cu precizări.

mamaplus

Imaginile postate pe rețelele de socializare cu o fetiță de doi ani care stă pe scaunul șoferului și plânge într-o mașină la Vaslui au creat o puternică emoție în mediul online și a determinat numeroase persoane să comenteze situația, transmite adevarul.ro.

„M-am dus să fac cumpărături și la întoarcere, după 30 de minute, era tot acolo. Atunci a ajuns și mă-sa, indiferentă și cu aer de coada vacii. A ieșit din magazinul cu cosmetice. Părinți ce trebuie decăzuți din drepturi”, a scris femeia care a postat imaginile și a descris situația pe Facebook.

Mai multe persoane au fost de părere că trebuia anunțată imediat Poliția: „Spargeți minim două geamuri pentru ventilație și apoi sunați la 112 pentru atac de panică”, „Sunați la 112”.

„Dar ai avut răbdare, eu, dacă eram, după zece minute sunam la Poliție”, i-a replicat un vasluian. „Sună la Poliție data viitoare, să le spargă geamul și să le dea o amendă usturătoare. Copiii nu se lasă singuri în mașină”, a comentat un bărbat.

La scurt timp a venit și reacția mamei fetiței: „Nu ai cum să minți că am stat 39 minute. Ce aere? Că nici nu te-am văzut în parcare. Cred că ai făcut poza și ai plecat, ca să te afli în treabă”.

Ulterior, a venit cu explicații suplimentare. „Am intrat la Sinsey și am cumpărat un compleu de iarnă. Fetița dormea și nu am vrut să o mai trezesc. Doar am intrat și am cumpărat. Nu a durat 30 de minute, ci vreo șapte minute. Probabil s-a trezit când am închis portiera, dar nu sunt o mamă inconștientă. Doamna care a publicat pozele pe Facebook, probabil doar le-a făcut și a plecat. Dacă erau într-adevăr 30 de minute, venea la magazin sau mă aștepta la mașină, dar eu nu m-am intersectat cu ea”, a precizat femeia pentru Vremea Nouă.

Mama fetiței a fost contrazisă imediat de cineva: „ai stat mai bine de atât, inconștiento, că lucrez în magazinul de alături”.

Numeroase persoane i-au atras atenția femeii asupra gestului său și i-au sugerat să nu își mai lase niciodată copilul singur în mașină.

„Ești inconștientă rău!”, „Distribuiți masiv, poate data viitoare se gândește de două ori dacă o mai lasă nesupravegheată indiferent de anotimp. Alo, Asistența Socială Vaslui este acasă?”, „Dar chiar și pentru zece minute dacă era, cum să lași copilul singur în mașină? Nu vezi ce speriată era fetița? Și cine știe de câte ori s-a întâmplat… Poate prin asta conștientizezi și tu câte lucruri grave s-ar fi putut întâmpla și să-ți fie învățătură de minte”.