mamaplus

Hobby transformat în afacere. Evelina Redica creează lucrări fascinante în tehnica macrame

-
//
31.05.2021

Fără îndoială, obiectele macrame pot transforma orice locuință într-un colțișor de rai. Dacă și tu ești îndrăgostită de decorul în stil bohemian, atunci trebuie s-o cunoști pe Evelina, o tânără foarte talentată, care creează obiecte de decor în tehnica macrame. Cu toate că e la început de cale, are vise mărețe, iar creațiile ei deja pot concura cu lucrările celor mai cotați meșteri din întreaga lume.

mamaplus

Cine stă în spatele paginii macrame.stayboho?

În spatele paginii @macrame.stayboho stă o tânără fată, creativă și plină de inspirație. Numele ei este Evelina. O tânără cu planuri ambițioase și vise mărețe, care crede că o să-i reușească să devină un artist cu literă mare în tehnica macrame-ului. Însă, Evelina nu e singură, ea are și un partener pe măsură - un iepuraș pufos, Loki, care o susține în toate și o încarcă mereu cu acea energie pozitivă, încât ea să fie permanent motivată să realizeze creații noi.

Deci, salutare! Eu sunt Evelina – tânăra pasionată de handmade, crafts,  editare de poze și video, fata căreia îi place să experimenteze în bucătărie, dar și cu stilurile vestimentare. Dacă doriți să mă cunoașteți de mai aproape, vă invit pe pagina mea de instagram @evelinared.

Cu ce scop ai creat această pagină?

În familia mea toate femeile (bunica, mămica și surioara) sunt pasionate de lucrurile hand-made. Prin urmare, de mică am fost învățată să prețuiesc munca manuală. Chiar mă regăsesc în această activitate, pentru că fac ceea ce-mi place. Totodată, vreau să continui să promovez valoarea muncii pe care o depunem noi, meșterițele, dar și valoarea materialelor naturale. Scopul meu este de a promova ideea că lucrările hand-made se pot încadra perfect în orice interior contemporan.

Când și cum ai decis să transformi această pasiune în ceva mai mult?

Îmi aduc aminte foarte bine cum a început această pasiune pentru mine și nu îmi vine a crede că m-am regăsit atât de mult în acest domeniu. Era o zi obișnuită, navigam pe internet, pe alocuri monotonie și rutină, ca la un moment dat să-mi atragă atenția o poză cu o OGLINDĂ. Dar nu o oglindă simplă – una cu elemente executate în tehnica macrame-ului. Fiind entuziasmată de creațiile hand-made și stilul bohemian, am decis să încerc să-mi realizez și mie una asemenătoare. Și de aici a început ce e mai frumos! În căutarea unui tutorial am ajuns să descopăr multitudinea creațiilor minunate ce pot fi realizate în această tehnică.  Ba mai mult, după prima lucrare, am rămas într-atât de entuziasmată de rezultatul final, încât m-am trezit cu tot apartamentul amenajat cu lucrări executate în această tehnică. Bineînțeles, cei dragi m-au motivat să transform această pasiune în ceva mai mult, iar pentru asta le sunt foarte recunoscătoare și le mulțumesc. Deci, dacă mai exact, în luna martie a acestui an, a început aventura mea în calitate de artist în tehnica macrame-ului.

mamaplus

Din ce materie primă sunt realizate lucrările tale?

Motivul pentru care am îndrăgit acest stil este că materialele predominante sunt cele naturale: inul, cânepa, bumbacul, lemnul, catifeaua, mătasea. În majoritatea proiectelor se folosește șnur răsucit, ce are în compoziția sa 100% bumbac și lemn, iar în unele cazuri se utilizează și accesorii din metal. În viziunea mea, materialele naturale se combină minunat și redau rafinament și eleganță interiorului contemporan.

Prin ce se deosebesc de decorațiunile interioare ce se vând în magazine?

În orice lucrare handmade se depune suflet și dragoste. Mereu o să-ți fie mai plăcut să ai o decorațiune la care știi că s-a lucrat cu multă dragoste și sârguință, dar nu o mașină care îți creează 10 lucrări pe minut perfect identice, lipsite de acea încărcătură emoțională pe care ți-o oferă lucrările create manual. Un mare plus este că decorațiunile pot fi individualizate după preferințele clientului, oferind un farmec și mai mare.

Vreau să remarc faptul că pentru aceste lucrări se utilizează materie primă de înaltă calitate, care necesită să fie lucrată cu acuratețe, dragoste și răbdare, anume acestui fapt se datorează prețurile mai mari decât a decorațiunilor găsite în magazine.

Ce lucrări ai creat până acum și ce urmează să mai lansezi?

Am reușit să experimentez cu mai multe creații în această perioadă scurtă. Puteți găsi pe pagina mea decorațiuni pentru masă, cum ar fi inele macrame, traversă, suport pentru farfurii sau căni care oferă un farmec deosebit mesei voastre, dar și la evenimente organizate în stilul boho. La fel, creez genți, plase, cercei, rochii de festival și plajă datorită cărora mereu o să ieșiți în evidență, remarcându-vă originalitatea. O să găsiți accesorii pentru copii, coronițe pentru păr, inele pentru dentiție, lănțișoare de suzetă, baldachin, plăci de lemn cu nume personalizat cu ornamente în tehnica macrame-ului. Pentru următoarea perioadă planific să lucrez la diverse modele de decorațiuni de perete, care se potrivesc perfect pe orice perete, în orice colț al casei voastre.

Vreau să-mi motivez clienții să vină cu noi propuneri, idei. Mereu sunt gata pentru colaborări și promit să depun tot efortul pentru a vă materializa ideea pe care o aveți. Vă sugerez să intrați pe Pinterest și să dați un search ,,macrame decor” pentru a înțelege multitudinea de lucrări ce pot fi create în această tehnică. Și desigur, dacă vă inspiră vreo idee, vă aștept cu un mesaj pe pagina @macrame.stayboho pentru a discuta toate detaliile.

mamaplus

Cum putem face rost de lucrările create de tine?

Intrați pe pagina mea de instagram @macarame.stayboho, vedeți/analizați/insipirați-vă din lucrările expuse pe pagină și nu ezitați să-mi lăsați un mesaj pentru a discuta mai multe detalii. Eu sunt din Republica Moldova, dar locuiesc la București, iar acest lucru nu mă împiedică să ofer livrare în orice colț al lumii. Cu livrările în Republica Moldova mă ajută sora mea. Deci, creațiile mele pot ajunge la voi cu multă grijă și dragoste în aproximativ 4-10 zile, în funcție de complexitatea lucrării.

Cât de departe îți dorești să ajungi cu acest proiect?

Momentan, acest proiect îmi aduce foarte multă satisfacție, mă motivează zilnic să creez ceva nou și deosebit. Este un hobby asupra căruia aș lucra non-stop. Fiind la început de drum, am în plan să creez cât mai multe lucrări, să experimentez și să combin diferite tehnici din lumea macrame-ului, pentru a atrage cât mai multă lume frumoasă, pasionată de această tehnică. Din cauza că sunt singură, am destul de multe roluri în această mică afacere, de aceea evoluez cu pași mici, dar siguri. Vreau să contribui la dezvoltarea acestei tehnici atât în România, cât și în Republica Moldova. Pe viitor, aș avea un vis: să-mi deschid un atelier în care să-mi vând creațiile, dar și materii prime pentru artiștii ce lucrează în tehnica macrame-ului, dar până atunci experimentez și cum am mai menționat: cu pași mici, dar siguri, spre succes.

mamaplus