mamaplus

Exporturile moldoveneşti de zmeură au crescut cu 40%

-
//
26.07.2024

Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării informează că exporturile moldoveneşti de zmeură au crescut cu 40%, de la 709 tone în 2023 la 1.000 tone în 2024.

mamaplus

Potrivit autorităților, în acest an „a avut loc o cotitură la 180 de grade”, în ceea ce privește exporturile de zmeură. deoarece 96% din aceasta este exportată în Polonia, adică pe piaţa UE, transmite Infotag.md.

„În prezent, mai mult de 65% din toate exporturile moldoveneşti se îndreaptă spre UE. Antreprenorii vor continua să primească asistenţă în dezvoltarea şi cucerirea de noi pieţe”, susțin autoritățile.

Pe piaţa din R. Moldova, preţurile medii cu ridicata pentru zmeură (30-35 lei/kg) în lunile iunie-iulie ale acestui an au fost doar uşor (cu 3-5 lei/kg) mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, dar semnificativ mai mici decât în 2022. Pe piaţa poloneză, preţul mediu cu ridicata pentru zmeură în această vară este aproape de două ori mai mare decât în Moldova.

Ca urmare, chiar dacă recolta de zmeură din 2024 în Moldova, conform primelor prognoze, va fi mai mică decât cea de anul trecut, exporturile de fructe de pădure au fost active.