mamaplus

Misiune cu lacrimi și emoții. Un băiețel s-a grăbit să vină pe lume în ambulanță

-
//
09.07.2024

Deseori echipele AMU au parte de misiuni inedite cu lacrimi de bucurii și fiori. Echipa de asistență medicală urgentă PAMU Cărpineni din cadrul SAMU Hîncești a avut parte de o intervenție specială, asistând nașterea unui băiețel în autoambulanță, informează unica.md cu referire la un comunicat al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

mamaplus

Minunea s-a produs la data de 07 iulie curent. La ora 03:07, apelul a parvenit la Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP de la o gravidă de 28 ani din localitatea Bălceana, care prezenta contracții și semne de debut al travaliului.

În câteva minute, echipa AMU era deja la domiciliul familiei și a preluat pacienta cu Sarcina a II-a, 39-40 săptămâni. Totul foarte repede s-a întâmplat în timpul transportării la spital s-a declanșat nașterea urmată de primele țipete ale micuțului. Datorită intervenției echipei PAMU Cărpineni s-a născut un băiețel în jur de 3,2 kg., cu un scor Apgar de 9 puncte și cu înălțimea de 52 cm.

Lăuza și nou-născutul au fost spitalizați în stare satisfăcătoare la Centrul Perinatologic al IMSP Spitalul Raional Hîncești pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.

„Cu fiecare nou-născut, lumea primește o șansă nouă de a fi mai bună și mai frumoasă!”

Felicitări echipei PAMU Cărpineni din cadrul SAMU Hîncești:

Imaginea a fost ștearsă. Felcer – Natalia Bumbu

Imaginea a fost ștearsă. Infiemier – Tatiana Cireș

Imaginea a fost ștearsă. Șofer ambulanței – Vitalie Ababii