mamaplus

Șapte metode naturale pentru prevenirea apariției petelor pigmentare în timpul sarcinii

0
//
17.05.2021

Din cauza dereglărilor hormonale și a schimbărilor apărute în circulația sanguină, femeile însărcinate se pot confrunta cu numeroase modificări ale pielii. Pe lângă acnee, varice, vergeturi, pot apărea semne de tipul petelor pigmentare, iar pielea din anumite zone se hiperpigmentează. Zona din jurul mameloanelor și pielea de pe coapse, zona genitală și de pe gât pot să devină mai închise la culoare, cel mai posibil din cauza schimbărilor hormonale.

Este posibil să observi, tot în sarcină, că se formează pete pigmentare (unde pielea este mai închisă la culoare) pe față - lucru numit melasma. Evita, așadar, expunerea la soare prelungită, pentru că razele soarelui pot agrava melasma.

Există o serie de metode eficiente, dar totodată naturale, care te pot ajuta să elimini petele rămase pe corpul și pe chipul tău din timpul celor 9 luni de sarcină:

  • Zeama de lămâie și turmeric – această metodă este extrem de eficientă datorită acidității sucului de lămâie, dar și a puternicului efect antioxiant și cicatrizant al turmericului. Prepară o pastă dintr-o lingură de zeamă de lămâie și turmeric. Aplic-o pe zonele afectate ale pielii și las-o să acționeze în jur de 15 minute. Îndepărtează pasta de turmeric de pe față clătind-o cu apă rece.
     
  • Roșie și ovăz – roșia are capacitatea de a decolora pielea, în timp ce ovăzul este un agent exfoliant eficient. Prepară un amestec dintr-o jumătate de lingură de suc de roșii și două linguri de tărâțe de ovăz, apoi adaugă și puțin iaurt, astfel încât să obții o pastă. Aplică masca pe zonele pigmentate ale pielii și las-o să se usuce, apoi îndepărteaz-o cu apă. Repetă operațiunea de 2-3 ori pe săptămână, iar petele pigmentare vor dispărea.
     
  • Cartof – cataplasmele cu cartof stimulează decolorarea pielii pigmentate în timpul sarcinii. Taie felii de cartof și aplică-le direct pe zonele pătate. Lasă pielea să absoarbă zeama de cartof. Repetă operațiunea zilnic, până când petele dispar.
     
  • Ceapa roșie – o altă legumă eficientă în tratarea petelor din timpul sarcinii este ceapa. Taie felii de ceapă și aplică-le pe zonele cu probleme, mascând cu mișcări circulare, astfel încât pielea să fie hrănită cu zeamă de ceapă roșie. Repetă operațiunea zilnic. Dacă ai pielea foarte sensibilă și uscată, această metodă de îndepărtare a petelor de la nivelul pielii nu este recomandată, pentru că poate fi prea agresivă cu pielea ta.
     
  • Albușul de la ou – bate un albuș de ou și aplică-l pe față, insistând pe zonele pătate, apoi lasă-l să se usuce. Pentru potențarea efectului acestuia, poți adaugă în albuș și ½ lingură de castravete făcut pasta în blender. După ce masca se usucă pe față, îndepărteaz-o cu apă călduță din belșug.
     
  • Pastă de frunze de mentă – folosește blenderul pentru a transforma frunzele de mentă într-o pastă. Poți adăuga, dacă e necesar, și puțină apă. Aplică apoi pasta de mentă pe zonele pătate ale pielii și las-o să acționeze cel puțin 15 minute. Spală apoi pielea cu apă rece până când pasta este complet îndepărtată. Pentru eliminarea petelor cauzate de sarcină, repetă această operațiune de 2-3 ori pe săptămână.
     
  • Pastă de avocado – data viitoare când prepari guacamole, folosește puțină pastă de avocado și pe față, pentru a-ți acoperi petele pigmentare. Lasă pasta de avocado să se usuce, apoi îndepărteaz-o cu apa călduță. Pielea nu numai că se va decolora treptat, însă va fi și mai hidratată ca niciodată.

Un alt aspect important atunci când vine vorba despre petele pigmentare constă în limitarea expunerii la razele UV, care poate accentua petele cauzate de sarcină, precum și folosirea unei loțiuni cu factor de protecție solară, indiferent de sezon sau vremea de afară.

După naștere, pielea de regulă revine la pigmentul ei normal după o perioadă de câteva luni. Chiar și așa, este bine să reții că unele pete pigmentare datorate melasmei s-ar putea să nu dispară niciodată, așa că dacă vrei să scapi de aceste semne inestetice, mergi la cabinetul medicului dermatolog.