Lipsa de toleranță în ceea ce privește alăptarea în public devine un subiect foarte controversat, iar părerile sunt deseori împărțite. La prima vedere s-ar părea că această critică ar putea veni doar din partea unor femei care nu au copii, însă nu este chiar așa. În realitate, există și mame care au proprii lor copii mici și care sunt extrem de ofensate de femeile care își alăptează copiii în public, astfel încât pot merge până acolo unde apar amenințările cu bătaia la adresa pruncilor lor.

„…Mută copilul, că îl lovesc și pe el”

Deși sună strigător la cer, o mamă extrem de ofensată de o femeie ce își alăpta copilul în public, a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook, care în scurt timp s-a transformat într-un adevărat bumerang.

Carly Clark a ajuns să amenințe cu bătaia mamele și copiii lor, dacă vreo femeie mai îndrăznește să alăpteze în fața ei și a copiilor săi:

„Nu-mi pare rău – Următoarea femeie care încearcă să scoată sânul să alăpteze în fața copiilor mei va avea un ochi vânăt. Mută copilul, că îl lovesc și pe el.”, a scris femeia pe Facebook.

mamaplus

În mod deloc surprinzător, ea a fost asaltată de zeci de mesaje de revoltă din partea mamelor, cărora nu le venea să creadă că o altă mamă poate gândi într-un asemenea mod.

Femeia n-a dat însă înapoi, continuând să jignească femeile care alăptează în fața sa sau a copiilor săi.

Nu doar mamele au avut o părere proastă legată de reacția femeii, ci și angajatorul său, care s-a distanțat de opinia femeii și a concediat-o a doua zi.