Mamă de băiat: „Iată ce am înțeles de când am un fiu!”

„Nu m-am așteptat că, devenind mamă de băiat îmi va schimba (nu, nu m-am transformat, ci am evoluat!) perspectiva mea asupra bărbaților. Probabil, asta înseamnă, de fapt, atunci când devii părinte, se tranformă felul în care percepi lumea, Universul e același și totuși, altfel. Iată ce am înțeles de când am un fiu!”, așa încep mărturisirile unei mămici de băiat.

Sunt femeie, îmi amintesc de mine, de nevoile, dorințele și emoțiile mele atunci când eram fetiță.

Feminista din mine a citit multe și a auzit suficiente povești despre cum erau împărțite, cumva, mai mereu femeile de bărbați – în două tabere distincte.

Despre cum era prima categorie știam, dar despre cea de-a doua categorie aveam mereu acea părere că „ei, băieții, sunt altfel”: își doresc alte lucruri, se joacă diferit și cu alte jucării, simt altfel și tot așa. Bineînțeles că anumite convingeri și percepții s-au mai schimbat de-a lungul timpul. Dar să vezi ce transformări au avut loc de când am devenit mamă de băiat!

Mi-am înțeles mult mai bine soțul. Tatăl. Bunicul. Am înțeles mult mai bine tabăra „băieților”, care uneori e atât de diferită, dar în foarte multe cazuri… este aceeași!

Băieții se joacă mai mult cu anumite jucării, așa e (mașinuțe, roboți, dinozauri etc). Aleargă, sar, se cațără, vor să se „lupte” cu dragonii și să contruiască cazemate. Vor să alerge după o minge kilometri întregi, sunt competitivi și vor mereu ceva sau pe cineva să salveze, iar când le e foame, vai, ai zice că e sfârșitul lumii!

Și aș putea scrie o listă întreagă de ce este posibil (sau nu) ca băieții să fie predispuși (genetic, social, cultural etc.) să facă anumite lucruri, într-un mod diferit, spre deosebire de noi, fetele, femeile, dar ceea ce este sigur este faptul că își doresc (exact așa cum își doresc și fetele!) să fie înțeleși, apreciați, mângâiați și iubiți.

Ah, Doamne, cât le mai place să fie iubiți!