Săptămâna Mare este săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos. Creştinii se spovedesc, purificându-se pentru a întâmpina Învierea Domnului şi a primi Sfânta Împărtăşanie. Este o săptămână de introspecţie și de pregătire duhovnicească pentru Învierea Domnului. Lunea Mare este considerată ca fiind prima zi a Patimilor lui Iisus și urmează după Duminica Floriilor. Află în continuare care sunt obiceiurile și superstițiile în Lunea Mare din Săptămâna Patimilor.

În Lunea Mare începe curățenia de Paște: se scoate totul la aerisit, se spală rufe, se calcă și se fac reparațiile necesare prin casă. Se spune că și curățenia din Săptămâna Mare se face ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruieşte şi se spală totul. „Să nu te prindă Paştele în necurăţenie, că te blesteamă casa!”

Ce să nu faci în Săptămâna Patimilor

Fiind o perioadă cu o puternică încărcătură spirituală și religioasă, în Săptămâna Mare, credincioșii respectă o serie de ritualuri și tradiții, unele indicate de Biserică, altele moștenite din bătrâni. Astfel, începând de luni și până sâmbătă noaptea se ține post. Mai mult, un număr mare de credincioși aleg să ajuneze în această perioadă, adică să nu mănânce nimic de la răsărit până la apusul soarelui. Tot în această săptămână este recomandată abstinența conjugală.

În această perioadă, gospodinele încep pregătirile pentru Paște. Luni este ziua în care se începe să se facă curățenie în casă. În următoarele zile se face mâncarea care va fi servită după slujba de Înviere, iar joi se vopsesc ouăle.