Proaspetele mămici au o mulțime de noi îndatoriri, însă asta nu înseamnă că nu își doresc cu ardoare să revină cât mai repede la silueta pe care o aveau înainte de sarcină. Așa că ne-am propus să îți arătăm cum burtica după naștere se va „topi” cu ajutorul unor exerciții special concepute pentru a fi făcute în doi: adică împreună cu bebelușul tău.

mamaplus.md

Exercițiul „avionul”

Întinde-te pe spate, cu picioarele apropiate și perfect drepte și ține-l pe cel mic la piept. Apoi, ridică-l ușor ca și cum ar fi un avion care decolează, până când mâinile tale sunt perfect drepte. Lasă-l pe cel mic jos, lipindu-l de piept și repetă acest exercițiu de 10 ori. Astfel îți tonifici musculatura brațelor și pe cea a sânilor, dar totodată te joci cu cel mic.

Ridicări cu bebe

Așază-te în șezut, încrucișează-ți picioarele și ține-l pe cel mic, astfel încât să vă puteți privi în ochi. Apoi, ridică-l până când mâinile sunt perfect drepte, după care lasă-l în jos. Fă și de această dată 10 repetări.

Genuflexiuni cu bebelușul în brațe

După ce devii mămică, nici genuflexiunile nu vor mai fi la fel ca odinioară. Ia-l pe cel mic în brațe sau, dacă îți este mai ușor, pune-l într-un marsupiu SSC, depărtează-ți picioarele și fă 3 serii de 12 genuflexiuni, cu o pauză între ele. Nu te grăbi, inspiră și expiră profund și lasă-ți toată greutatea în tălpi.

Abdomene cu bebe

Întinde-te pe spate, îndoaie-ți genunchii și pune-l pe cel mic să stea pe burtica ta. Ridică-te ușor, făcând abdomene. Fă 2 serii de câte 20 de astfel de abdomene. 

Fandări cu bebelușul în brațe

Ține-l pe cel mic în brațe și fă 15 fandări pe un picior. Schimbă apoi piciorul și mai fă 15. Ideal ar fi să faci 3 astfel de serii.

Urcați treptele împreună

Fie că stai la casă și ai o scară interioară, fie că locuiești la bloc și trebuie să ieși pe casa scării, urcatul și coborâtul scărilor cu bebelușul în brațe poate fi cel mai bun antrenament cardio, mai ales dacă accelerezi ritmul.

Dansează cu bebelușul în brațe

Dansul îți asigură un antrenament cardio ușor, care implică toate grupele importante de mușchi și care îți îmbunătățește echilibrul și coordonarea. Totodată, vei fi și binedispusă, indiferent de cât de obosită și de stresată te simți. Poți face acest „exercițiu” în timp ce îți ții bebelușul în brațe sau îl poți ține într-un marsupiu SSC, care îi va susține capul. Este suficient să pui muzica ta preferată și să începi să dansezi, ținându-ți mușchii abdominali încordați.

Mai multe informații găsiți aici.