Fiecare mămică știe că prima despărțire de copil nu-i deloc ușoară, mai ales când îl lași singur în casă chiar dacă ești conștient că este deja mare și se va descurca. Prezentatoarea TV Angela Gonța și-a împărtășit emoțiile după ce a încercat și ea să o lase pe Ecaterina singurică în casă.
”Pentru prima dată în aproape 6 ani am lăsat/o singură în casă. Vreo 10 minute a durat despărțirea. Ca mamă care își crește singură copilul, credeți-mă asta e o mare provocare. Să depinzi 100% de copilul tău nu-i ușor. Dar toate trec. O să treacă și nevoia asta de Covid. Sau, cel mai probabil, ne vom obișnui să trăim cu acest virus. Încet, încet. Cei mai buni vor simți imediat benefiicile schimbărilor. Așa a fost întotdeauna. Paște Fericit!”, a scris Angela pe o rețea de socializare.
Ecaterina va împlini 6 ani pe data de 8 iunie, iar activitățile ei zilnice sunt urmărite cu mare interes de public pe Instagram. Deși Angela adoră să împărtășească filmulețe cu fetița ei, se pare că Ecaterina nu prea agreează acest lucru, spunând că nu-i prea place să pozeze sau să vorbească în fața camerei.
Cât despre perioada anevoioasă de carantină, Angela spune că micuța s-a adaptat ușor noilor schimbări și chiar se simte bine acasă.
”Îmi seamănă leit. Nu are nicio problemă să stea acasă. Mie cu mine îmi e interesant, îmi răspunde când îi amintesc de școală. Ăștia mici se obișnuiesc mult mai repede cu schimbările. Cel puțin a mea. Nu-și mai poate vedea colegii de școală? E ok, există viber, skype, zoom și ce mai este pe acolo. Iaca cu cumpăratul iepurașilor, cățeilor, soriceilor și alte animăluțe de e mai greu. Sper sa-i treacă.”, a mai mărturisit Angela.