mamaplus

7 situații în care ar trebui să amâni antrenamentul copilului la oliță

0
//
22.09.2021

În timp ce unele mămici afirmă pe rețelele sociale că și-au învățat copiii la oliță încă de la vârsta de 9 luni, altele spun că această etapă a venit mai târziu pentru copiii lor. Acest lucru este absolut normal pentru că fiecare copil se dezvoltă în mod individual și nu ar trebui să ne comparăm copiii în niciun caz. Dacă vă întrebați care sunt semnele principale că micuțul este gata să se despartă de scutece, dar și când nu ar trebui să forțați nota, acest articol vă va oferi toate răspunsurile de care aveți nevoie.

Psihologii afirmă că nu există o vârstă anumită la care copilul învață să stea pe oliță. De-a lungul timpului, în diferite părți ale lumii au existat păreri împărțite privind vârsta la care ar trebui să se întâmple această schimbare în viața copilului.

Dacă în Republica Moldova majoritatea copiilor se despart de scutece în jurul vârstei de 3 ani (poate chiar și mai devreme), atunci în unele țări ca Israel, SUA sau Franța, părinții nu renunță la scutece până la vârsta de 3-4 ani a copilului, iar în timpul nopții le folosesc chiar până la 5-6 ani.

Așadar, cum înțelegem că cel mic este gata să învețe să stea pe oliță?

Majoritatea bebelușilor sunt gata să se împrietenească cu olița la vârsta de 1,5-2 ani. Totuși, psihologii au numit câteva semne la care ar trebui să fie atenți părinții și să acționeze atunci când e cazul:

  • Copilul vă urmărește atent atunci când mergeți la toaletă și se oferă să vă ajute să trageți apa;
  • Se simte inconfortabil în scutec și încearcă să-l scoată;
  • Scutecele sunt uscate dimineața și în timpul somnului;
  • Copilul vă spune când vrea la oliță;
  • Are anumite ore la care merge la oliță.

Statistic vorbind, fetițele încep să folosească olița mult mai devreme decât băiețeii. Unii copii parcurg mai lent fiecare etapă – încep să facă doar pipi la oliță, apoi și scaun. Nu îl certați pe copil dacă a făcut pipi în pantaloni! Aceste acțiuni nu vor face decât să-l inhibe, iar mersul la oliță va deveni o activitate neplăcută. De asemenea, atunci când copilul se descurcă bine și are pantalonii uscați, nu este recomandată bucuria excesivă sau cadourile – copilul își va face o impresie eronată despre acest proces și nu este tocmai ceea ce vă doriți.

Cu toate că în majoritatea cazurilor, mămicile încep să-și învețe copilașii să facă la oliță în jurul vârstei de un an și jumătate, există situații în care această etapă ar trebui amânată:

  • Înțărcarea copilului după alăptarea la sân sau lapte formulă;
  • Copilul învață să renunțe la biberon;
  • Vă mutați cu traiul;
  • Divorțul părinților sau perioada de dinaintea divorțului;
  • Copilul a început să frecventeze creșa sau grădinița;
  • Copilul este bolnav sau a avut un tratament recent;
  • Ați născut recent sau sunteți însărcinată.