Povestea Vioricăi Comparin, care a devenit mamă de fetiță după 5 FIV-uri, în 3 ani

Viorica Comparin a devenit mamă în noiembrie 2021, la 42 de ani, după trei ani de analize, tratamente, monitorizări, puncții și embriotransferuri. Deși procedurile erau stresante, chinuitoare și costisitoare, dorința Vioricăi și a soțului ei de a avea un copil era mai presus de orice. Determinarea, optimismul, norocul și un medic implicat au făcut ca visul să devină realitate, iar acum, micuța Natasha, este bucuria familiei Comparin.

Viorica și soțul ei au decis să facă un copil cu șase ani în urmă. Ar fi vrut și mai devreme, însă o problemă de sănătate a Vioricăi i-a împiedicat. Odată cu rezolvarea acesteia și cu acordul pentru o sarcină din partea medicilor, a sperat că, în curând, va deveni mamă. Au urmat însă doi ani de încercări zadarnice, la finalul cărora cuplul și-a dat seama că se confruntă cu o problemă de infertilitate. Investigațiile au dovedit că aveau dreptate dar medicul le-a spus că există totuși șanse de a obține o sarcină cu ajutorul procedurii de fertilizare in vitro (FIV). Viorica avea atunci 39 de ani, vârstă la care rezerva ei de ovocite se împuțina, ceea ce făcea ca totul să devină o cursă contra cronometru.

”Te simți ca un șoricel pe roată”

Primul medic la care au mers a recomandat o cură de vitamine, urmată de o puncție ovariană pentru extragerea ovocitelor și două transferuri de embrioni. Procedura a fost fără succes. Viorica a decis să ceară ajutorul unui la un alt medic, dr. Cezara Bucur din Spitalul Regina Maria Băneasa (București), care a avut o altă abordare: trei luni de vitamine și dietă personalizată, dată de nutriționist, iar apoi puncție și embriotransfer.

”Din februarie 2019 și până în februarie 2021 am avut parte de 5 puncții și mai multe embriotransferuri. Procedura a fost următoarea: la ovulație, pentru obținerea ovocitelor, medicul îmi făcea puncția ovariană. Acestea se uneau în laborator cu spermatozoizii soțului și se obțineau embrioni. După cinci zile, embrionii erau verificați, iar cei care aveau cele mai bune caracteristici funcționale erau pregătiți pentru transfer sau erau congelați, în cazul în care medicul constata că organismul nu este încă pregătit să îi primească. După implantare embrionului, urma o perioadă de așteptare de 10-14 zile, pâna la testul de sarcină”, explică Viorica.

Recoltarea ovocitelor este o intervenție cu anestezie totală și se face după o perioadă de stimulare ovariană, cu injecții, care determină ovulele să crească uniform.

”După stimularea ovariană, simțeam abdomenul plin și o senzație de apăsare. Urma recoltarea ovocitelor, la finalul căreia sufeream de amețeli, din cauza anesteziei, iar timp de alte două zile aveam dureri abdominale, ca la menstruație. Apoi transferul embrionului, care implică și el un disconfort, dar suportabil”, rememorează Viorica.

Însă nu suferința fizică îi era cea mai grea, ci cea emoțională.

”Știți cum se simte o femeie care se află în această situație? Ca un șoricel pe roată, gata să sară la un moment dat, pentru că nu mai poate”.

Importanța unui medic empatic și implicat

Viorica a avut o singură dată impulsul de a ”sări de pe roată”. După cel de-al treilea embriotransfer, Viorica a rămas însărcinată, însă la prima ecografie morfologică, făcută la trei luni, medicul a constatat o trisomie incompatibilă cu viața, care impunea renunțarea la sarcină.

”Acela a fost singurul moment în care am simțit că nu mai pot și că îmi vine să renunț. Nu a durat însă mult această deznădejde, a fost suficient să am o întâlnire cu doamna doctor, care mi-a explicat că așa ceva se poate întâmpla, mai ales odată cu înaintarea în vârstă, mi-a dat toate informațiile și explicațiile medicale de care aveam nevoie, iar de a doua zi nu m-am gândit decât cum să fac să o iau de la capăt”.

Pentru Viorica, dr. Cezara Bucur a fost, spune ea, ”ca un far”.

”Am avut o comunicare extraordinară cu doamna doctor și cu echipa dumneaei, reușeam să înțeleg foarte ușor explicațiile pe care mi le dădea, mă simțeam ocrotită și aveam certitudinea că fac tot ce trebuie. Sunt convinsă că, în cazul meu, cheia acestui război câștigat cu infertilitatea fost doamna doctor Bucur. Și nu doar pentru procedurile FIV, ci și pentru perioada în care am fost gravidă. Sprijinul emoțional din partea medicului este foarte important. Pe parcursul sarcinii, sunt nenumărate ecografii, controale medicale, analize care trebuie explicate. Apar întrebări, apar temeri și e important să îndrăznești să trimiți un mesaj cu o întrebare sau să pleci de la control cu toate informațiile, pentru a putea să stai liniștită până la următorul control. Acest lucru ajută mult la starea de liniște a mamei”.

Când am rămas însărcinată, nu am îndrăznit să visez până la capăt

După pierderea primei sarcini, au urmat alte încercări, însă fără succes. La fiecare recoltare de ovocite, medicul constata o calitate din ce în ce mai slabă a acestora. I-a vorbit Vioricăi despre posibilitatea utilizării de ovule donate și i-a explicat tot ceea ce presupune o astfel de decizie. Viorica nu se simțea însă pregătită pentru un astfel de pas, așa că a decis, împreună cu soțul, să ia procedurile de la capăt integral, pas cu pas, de la pregătirea cu vitamine și regim pentru o perioadă de trei luni, până la recoltare și embriotransfer. Decizia s-a dovedit inspirată, iar după următorul FIV Viorica a rămas, din nou, însărcinată.

”Având în minte experiența sarcinii anterioare, pur și simplu nu am îndrăznit să visez până la capăt. În data de 28 iunie, chiar de ziua mea, în luna a patra, am simțit pentru prima dată mișcările fetiței. Acela a fost momentul în care am avut curaj să mă gândesc la faptul că ea chiar va veni acasă”

Liniștea Vioricăi nu a durat mult, pentru că din săptămâna 32 de sarcină a început să îi crească tensiunea, ceea ce însemna risc de preeclampsie.

”A urmat o perioadă plină de spaimă. Îmi măsuram tensiune de 5 ori pe zi, mergeam foarte des la spital și ajunsesem ca, până în săptămâna 38, să iau 6 pastile pe zi pentru a ține situația sub control. Fetița avea restricție de creștere și era nevoie de monitorizare frecventă”.

În cele din urmă, în săptămâna 38, Viorica a născut, prin cezariană, la Regina Maria Băneasa, asistată de dr. Cezara Bucur. Fetița a fost mititică, a avut 44 de cm și 2,100 kg, însă a fost sănătoasă și nu a fost nevoie să stea la incubator.

A învățat să-și îngrijească fetița în maternitate

Primele două zile în maternitate au fost grele pentru mamă, din cauza durerilor în urma cezarienei și a faptului că tensiunea era încă mare și-i provoca amețeli.

”Îmi era frică să o ridic din pătuț să nu amețesc cu ea în brațe și să o scap. Tot ce puteam să fac era să mă uit la ea, mă minunam cât era de micuță, și îi monitorizam respirația. Când aveam nevoie de ceva, orice, apăsam pe un buton și cineva venea să mă ajute. Timpul de răspuns era foarte, foarte rapid. După două zile, când am început să mă simt mai bine, a început să fie minunat. Puteam să o iau în brațe, să o schimb, să îi dau să mănânce, să o țin lângă mine”.

Viorica a aflat cele mai importante lucruri legate de îngrijirea nou născutului în maternitate. A primit toate informațiile și răspunsurile de care a avut nevoie, iar odată ce a ajuns acasă cu micuța s-a descurcat fără ajutor.

”Deși știam multe despre infertilitate, nu știam nimic despre ce presupune maternitatea. Am luat-o de la zero. Nu am fost o mare iubitoare de copii înainte, așa că am ignorat de-a lungul timpului discuțiile prietenelor mele despre îngrijirea și creșterea copilului. M-am descurcat însă foarte bine, aș zice eu”.

A avut noroc și cu faptul că micuța a mâncat și a dormit bine de la început, nu au existat nopți albe în familie și acomodarea a decurs foarte bine, în ciuda tuturor avertismentelor primite de la mamele din jur. Și nu doar că maternitatea nu a copleșit-o, dar, spune ea, i-a dat mai multă energie. Simte că, odată cu rolul de mamă, a prins niște superputeri.

”Parcă am trecut la un nivel superior. M-am trezit, dintr-o dată, mamă, soție, colegă, prietenă și-mi place foarte mult, nu am cuvinte”.

Viorica ar vrea să-și împartă entuziasmul și optimismul de acum cu toate femeile care trec prin perioade grele, așa cum a trecut și ea, și să le transmită că, indiferent cât de greu e drumul, maternitatea le va răsplăti cu bucurii inimaginabile.

”Mi-ar fi plăcut ca mamele din viața mea să îmi fi vorbit în timpul sarcinii mai mult despre momentele deosebite, frumoase. Nimeni nu-mi spunea cât de frumos va fi, ci despre cât de greu îmi va fi. Acum, eu le-aș spune gravidelor că le așteaptă niște momente de bucurie și de fericire inimaginabile și că oricâte obstacole ar apărea pe parcurs, o să le depășească. Le-aș mai spune și că e normal să se teamă, să aibă frici și să deruleze tot felul de filme în minte. Este natural și uman. Dar cu toată tehnologia de care beneficiem în 2022, cu tot accesul la informații, cu toate spitalele și posibilitățile de intervenție în caz de ceva, pot să se liniștească, pentru că va fi bine”.

De-a lungul anilor în care s-a luptat cu infertilitatea, Vioricăi i-au fost alături prietenii, familia, colegii de serviciu, angajatorii. Nu a ascuns nimic din experiența ei, iar sprijinul emoțional pe care l-a avut de la cei din jur a contat mult.

”Am fost deschisă tot timpul și faptul că împărtășeam prin ceea ce trec reducea mult din apăsare și tensiune. Eu nu știu ce înseamnă să te simți mic într-o cameră întunecată, pentru că am exteriorizat tot timpul ce am simțit și am primit sprijin. Le recomand tuturor gravidelor și mamelor care se simt vulnerabile să comunice și să caute ajutor în jurul lor, cu siguranță există o prietenă, o mamă, o rudă care le poate ajuta să-și gestioneze temerile și le poate îndruma când e nevoie”.