mamaplus

Un adolescent a incendiat o porțiune de teren dintr-un parc din capitală

-
//
31.03.2022

Inspectoratul de poliție Botanica a fost sesizat în data de 30 martie, în jurul orei 16:45, prin intermediul serviciului 112, de către un bărbat care a comunicat că pe bd. Dacia, în parcul Muzeul Satului, arde vegetația pe o porțiune de teren. La fața locului imediat s-au deplasat pentru intervenție serviciile specializate, care, au localizat și lichidat incendiul, se arată într-o notă informativă emisă de Direcția de Poliție a mun. Chișinău.

Urmare a măsurilor prompte întreprinse de polițiști, a fost stabilită persoana care ar fi implicată. Acesta s-a dovedit a fi un minor în vârstă de 14 ani. Audiat în prezența părinților, băiatul a comunicat că a găsit o brichetă și a vrut să facă o glumă și a dat foc la vegetația uscată din parc.

Cazul este înregistrat, fiind întocmit un proces verbal părinților în baza art. 63 Cod Contravențional, ”Neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare şi de instruire a copilului”, care urmează a fi remis după competență în instanța de judecată pentru se expune. Totodată, polițiștii urmează să sesizeze instituția de învățământ unde își face studiile minorul.

În acest context, îndemnăm repetat părinții să le vorbească copiilor despre riscuri și pericolul jocului cu focul.

În situații de risc apelați numărul unic de urgență 112.