mamaplus

Rockerii de la Metallica vor lansa o carte... pentru copii!

-
//
12.07.2019

Volumul ”The ABCs of Metallica/ Abecedarul Metallica” conţine ilustraţii şi rime pentru copii, care surprind povestea trupei.

mamaplus

Volumul va fi pus în vânzare pe 26 noiembrie 2019 şi a fost scris de Howie Abrams, ilustraţiile fiind semnate de Michael “Kaves” McLeer. Toate încasările de pe urma vânzării volumului sunt destinate fundaţiei de caritate înfiinţate de cei patru rockeri, All Within My Hands.

“Incluzând poezii şi desene, «The ABCs of Metallica» aruncă o privire asupra poveştii trupei de la A la Z! Fiecare literă a alfabetului reprezintă un moment din călătoria noastră”, notează muzicienii într-un anunţ publicat pe site-ul lor oficial.

Una dintre cele mai apreciate formaţii rock din istorie, Metallica s-a înfiinţat în 1981. De-a lungul carierei, a lansat zece albume de studio, trei albume live, cinci EP-uri şi a vândut peste 125 de milioane de discuri în toată lumea, fiind recompensată cu nouă premii Grammy. Metallica poate fi considerată cu uşurinţă una dintre cele mai bune şi mai influente trupe heavy metal ale anilor '80. 

Sursa