mamaplus

ONG-urile, împotriva sancționării elevilor: „Educația nu se face prin pedeapsă”

-
//
27.03.2024

Mai multe organizații neguvernamentale cer Ministerului Educației să-și retragă propunerea de a introduce un sistem de recompense și sancțiuni pentru elevi. Apelul vine după ce, acum două săptămâni, Parlamentul a votat proiectul de modificare a Codului Educației în prima lectură.

mamaplus

Potrivit reprezentanților Centrului Național de Prevenție a Abuzului față de Copii (CNPAC), cele 16 organizații și o universitate care s-au alăturat apelului consideră că ministerul nu a luat în considerare faptul că școlile au un rol important în protejarea copiilor de orice formă de violență, însă acest lucru nu poate fi făcut prin pedeapsă, transmite europaliberă.org

„Disciplina școlară este mai eficientă atunci când este folosită pentru a preda abilități comportamentale pozitive și pentru a crea medii pozitive care sprijină învățarea”, spune președinta CNPAC, Daniela Sîmboteanu.

Directoarea fundației „Terre des Hommes Moldova”, Elena Madan, a declarat Europei Libere că pedepsele nu vor corecta comportamentul agresiv al elevilor, ci, dimpotrivă, îl vor întări.

„Nu e suficient să dai afară un elev sau să-l exmatriculezi. Trebuie să existe programe speciale pentru acești elevi, dar înțelegem că unele școli nu au suportul necesar pentru a-i ajuta și totul rămâne pe seama părinților”, a spus Madan.

Semnatarii apelului solicită Ministerului Educației să consulte și elevii atunci când elaborează politici publice ce îi vizează.

„Lucrurile trebuie văzute mai profund, elevii să fie încurajați să-și asume comportamentul pe care îl au. Aceste pedepse trebuie însoțite de suport. Nu mai suntem în era când școala se face cu pedepse”, susține directoarea „Terre de Hommes Moldova”, Elena Madan

Ministerul Educației: Sancțiunile există din 2016

Pe de altă parte, secretara de Stat a Ministerului Educației, Valentina Olari, a spus Europei Libere că aceleași sancțiuni pentru elevii cu un comportament inadecvat sunt prevăzute în regulamentul de funcționare a școlilor încă din anul 2016, iar acum ar urma să fie introduse în Codul Educației.

Nu vor fi abuzuri, pentru că astfel de decizii sunt luate la nivel de colectiv

„Până acum nu a existat riscul ca cineva să fie lipsit de dreptul la educație, dar acum brusc o să apară? Nu vor fi abuzuri, pentru că astfel de decizii sunt luate la nivel de colectiv, de consiliul de administrație a școlii, de consiliul profesoral. Nu este decizia unui om”, a explicat Olaru.

Potrivit ei, dezbaterile la acest subiect vor avea loc joi, în Parlament, la ședința Comisiei educație, cultură și știință.

Pe 14 martie, Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege privind modificarea Codului Educației, în care, printre alte propuneri, se regăsește și introducerea unui sistem de recompense și sancțiuni pentru elevi.

În funcție de gravitatea faptei sau de gradul de vinovăție, elevii care vor comite abateri la școală ar putea fi sancționați cu observație, mustrare, suspendare temporară sau exmatriculare.

Pentru acțiuni sau rezultate apreciate de comunitatea școlară sunt propuse recompense ca evidențiere în fața clasei, burse de merit, delegare cu prioritate în excursii sau tabere de odihnă.