Intoxicație în masă la Glodeni. 21 de oameni, printre care șapte copii, au ajuns la spital

Intoxicație în masă la Glodeni. 21 de oameni, printre care șapte copii, au ajuns la spital

-
//
28.07.2017

21 de oameni, printre care şapte copii, din raionul Glodeni au ajuns la spital cu intoxicaţii alimentare. Totul s-a întâmplat duminică în satul Hâjdieni, după ce persoanele au participat la o masă de pomenire într-un local. Proprietarul acestuia s-a ales cu o amendă de şase mii de lei şi a fost obligat să-şi sisteze activitatea. Inspectorii sanitari au anunţat că rezultatele investigaţiilor vor fi gata în câteva zile. 

Intoxicație în masă la Glodeni. 21 de oameni, printre care șapte copii, au ajuns la spital

Pacienţii presupun că s-au intoxicat după ce au mâncat salată cu maioneză.

"Am mâncat salată de aceasta cum îi zice. Cu maioneză? Da. După masă, greață și greață."

"Tot salată am mâncat. O lingură. Avea să mor în casă. Mă dureau mâinile și umerii și picioarele. Nu puteam merge deloc."

"Să nu ieșit eu nu avea să știu ce e cu mine. Mergeam prin casă și mă bătea vântul, cădeam. Și am venit și m-au pus la spital."

Iar această bătrână nu a mers la parastas, însă rudele i-au adus bucatele acasă.

"Mi-a adus nora vreo câteva bucăți de cârnaț și o bucățică de pește, vreo câteva găluște și am mâncat o gălușcă.A dat o greutate mare și vărsam."

"Starea pacienților la moment gravitate medie. Numai doi copilași cu vârsta de un ani și trei luni, starea rămâne gravă, dar stare stabilă cu ameliorare."

Şefa Centrului de Sănătate Publică din Glodeni spune că autoritățile au sistat activitatea localului.

"A fost întocmită o prescripție sanitară în care primul punct este sistarea activității localului până la înlăturarea tuturor neajunsurilor depistate, iar persoane juridică, adică agentul economic care deține localul dat a fost amendat", a spus şeful Centrului de Sănătate Publică din Glodeni, Iulia Ailoaie.

Specialiştii Agențiiei pentru Siguranța Alimentelor susţin că mâncarea pentru masa de pomenire a fost cumpărată din magazinul care aparţine proprietarului localului. Experţii au prelevat probe de ouă, carne de găină şi de peşte afumat. Una dintre versiuni ar fi că oamenii s-au infectat cu salmonelă.

"Procurarea produselor din locuri neautorizate și nesigure, procurarea produselor care nu au certificate care ar garanta siguranța și inofensivitatea acestora, condițiile de păstrare a produselor alimentare, condițiile de preparare a lor, mă refer la prepararea termică garantată", a spus director adjunct în prevenirea și controlul bolilor transmisibile, Nicolae Furtună.

În primele șase luni ale anului, au fost înregistrate aproximativ 430 de cazuri de salmonelă.

Sursa: publika.md