mamaplus

Bărbatul care și-ar fi aruncat bebelușul peste fereastră, adus în fața magistraților de la Buiucani

-
//
07.07.2022

Bărbatul care și-ar fi aruncat fetița de doar trei luni de la etajul patru al unui bloc de locuințe de la Buiucani a fost adus în fața instanței. Magistrații urmează să examineze demersul procurorilor care cer plasarea acestuia în arest preventiv.

Deși a fost asaltat cu întrebări, tatăl micuței nu a făcut nicio declarație pentru presă. Acesta avea la mână un fluturaș pentru administrarea perfuziilor. De altfel, presa a scris că bărbatul ar suferi de diabet. 

Amintim că tragedia s-a produs în data de 4 iulie, în sectorul Buiucani din capitală. Un bebeluș de trei luni a murit după ce a tatăl său, un cetățean străin, cu permis de ședere în Republica Moldova, l-ar fi aruncat peste geamul apartamentului situat la etajul 4. Mama copilului s-ar fi aflat la magazin. Acum, bărbatul este cercetat penal pentru omor și riscă ani grei de închisoare sau chiar detenție pe viață.