Îți dorești să scapi de kilogramele în plus acumulate, însă nu știi exact cum? Ce-ai zice dacă pe lângă un regim alimentar organizat ai face un lucru zilnic care s-a demonstrat că te ajută să slăbești?
Momentul cântarului
În momentul în care ai constatat că silueta ta nu te mai mulțumește, începi să amâni momentul în care te urci pe cântar, din teama de a nu vedea mai multe kilograme decât crezi că ai. Potrivit dieteticianului american Julie Upton care a condus un studiu pe această temă, se pare că indiferent de felul în care te simți în momentul în care te urci pe cântar și îți vezi greutatea, acest lucru te ajută să slăbești.
Descoperirea în urma studiului
Studiul publicat în Jurnalul Academic de Nutriție și Dietă, în colaborare cu cercetătorii de la Universitatea Duke, care se ocupă de programul de prevenire a obezității, relevă faptul că persoanele care s-au cântărit zilnic au reușit să slăbească de trei ori mai mult comparativ cu cele care s-au cântărit rar. De menționat este că toți cei 47 de participanți au ținut cont de sfaturile despre cum să mănânce și ce exerciții să facă, însă rezultatele au fost diferite în cazul celor care s-au cântărit periodic.
Rezultatele finale
După 6 luni de la începerea studiului, participanții au fost cântăriți. Pesoanele care s-au cântărit în fiecare zi au slăbit în medie 20 de kilograme, comparativ cu celelalte care au reușit să dea jos cel mult câteva kilograme, mai exact 7. Totodată, s-a constatat că cei care s-au cântărit zi de zi au adoptat cu mai mare ușurință obiceiuri sănătoase în ceea ce privește alimentația și stilul de viață.
Sfatul nutriționiștilor
Cântărirea frecventă este extrem de utilă deoarece te ajută să fii conștientă din timp de schimbările care se petrec cu corpul tău. Este mult mai ușor să reușești să dai jos 3-4 kilograme decât 20, de exemplu. De fiecare dată când vei observa că ai luat în greutate vei putea acționa imediat.
Sursa: clickpentrufemei.ro