mamaplus

30% dintre gravide suferă din cauza hemoroizilor. Un ginecolog explică de ce apar

-
//
25.01.2021

Deși sarcina este o perioadă magică și emoționantă, ea vine totuși și cu anumite schimbări nu tocmai plăcute, dar care pot fi prevenite sau remediate după caz. Una dintre aceste neplăceri ține de apariția hemoroizilor, mai ales în al treilea trimestru, dar şi în timpul travaliului sau la puțin timp după naştere. Deşi aceştia nu afectează evoluția fătului, e bine să îi prevenim sau să îi tratăm.

Hemoroizii reprezintă o problemă reală în viața de zi cu zi a multora şi un inconvenient constant în sarcină. Medicul obstetrician-ginecolog Carmen Cheleş atrage atenţia că peste 30% dintre gravide suferă din pricina hemoroizilor.

”Multe femei se confruntă pentru prima dată cu hemoroizi în timpul sarcinii. În cazul în care au avut şi înainte, odată cu instalarea sarcinii şi, în special în ultimul trimestru, hemoroizii vor mări gradul de disconfort. Umflături sau, altfel spus, îngroşări ale vaselor de sânge de la nivelul anusului, aceştia pot fi interni sau externi. Dimensiunea lor diferă – pot fi de câțiva milimetri până la câțiva centimetri.”, explică dr. Carmen Cheleș.

De ce apar hemoroizii în timpul sarcinii?

Creşterea în volum a uterului generează presiune pe vasele sangvine mari, aflate pe peretele posterior al abdomenului, şi îngreunează circulația sângelui. De altfel, hemoroizii în sarcină apar în acelaşi mod
cu varicele. În acest caz, se recomandă, pe cât posibil, statul culcat pe partea laterală stângă, pentru a evita apăsarea uterului pe vasele sangvine.

O altă cauză este încetinirea tranzitului intestinal şi aparița constipaţiei, care determină presiune crescută în momentul golirii intestinului. Este important ca scaunul să aibă o consistență moderată. De ajutor în acest sens sunt dieta bogată în fibre şi consumul mare de lichide. Pot fi utilizate şi laxative, în cazuri excepționale, acestea putând face mai mult rău decât bine, dacă sunt administrate pe termen lung. De asemenea, hemoroizii pot apărea în sarcină din cauza nivelului crescut de progesteron asociat sarcinii. Acesta favorizează relaxarea şi umflarea cu uşurință a pereților venelor.

Metode de tratament a hemoroizilor

  • utilizează şervețelele umede speciale pentru toaleta locală, mai ales după scaun
  • ar fi bine să faci frecvent băi de șezut călduțe
  • aplică pungi cu gheață pentru ameliorarea simptomelor
  • execută exerciții Kegel pentru întărirea musculaturii

În ceea ce priveşte tratamentul medicamentos, acesta trebuie să fie prescris de medic, şi poate fi: laxativ, antiinflamator local, cu efect antidurere, homeopat. În anumite cazuri, intervenția chirurgicală este soluția optimă de tratament.

”Hemoroizii care apar în sarcină nu trebuie neglijați, pentru că pot genera complicații. Constipația, încă o cauză a hemoroizilor, poate fi prevenită prin consumul unei cantități adecvate de fibre: legume, fructe, cereale integrale, semințe şi nuci. O altă măsură benefică preventivă este hidratarea corectă. Se recomandă şi evitarea efortului în timpul golirii intestinului. De asemenea, sunt indicate mişcarea moderată şi exercițiile fizice uşoare. Este bine să se evite statul prelungit pe scaun.”, a mai adăugat dr. Carmen Cheleş, medic specialist obstetrica-ginecologie.

Hemoroizii sunt vene dilatate (varice), situate în interiorul sau în afara anusului, şi pot fi interni sau externi. Cele mai comune cauze sunt constipația, creşterea volumului de sânge în sarcină (hipervolemie), creşterea presiunii intraabdominale cauzată de volumul uterului, schimbările hormonale, care modifică peristaltica intestinală şi relaxează pereții venoşi, statul prelungit pe scaun sau în picioare. Este important să nu ignorăm această problemă, deoarece complicațiile – tromboza, încarcerarea – necesită, de multe ori, tratament chirurgical. De aceea, este recomandat ca orice gravidă care suferă de constipație sau hemoroizi să discute cu medicul curant despre soluții de prevenție şi tratament.