mamaplus

Detalii noi în cazul morții tinerei din Orhei: Cadavrul, găsit într-o groapă acoperită cu crengi

-
//
20.04.2024

Noi detalii au ieșit la iveală, în cazul tineri de 19 ani, însărcinată în luna a 6-a, care a fost găsită astăzi, 20 aprilie, moartă, după ce a dispărut din Orhei pe 12 aprilie. Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru jurnaliști că trupul neînsuflețit al tinerei fost găsit cu greu, lângă un pârâu. Potrivit TV8, cadavrul a fost aruncat într-o groapă, acoperită cu crengi.

mamaplus

Sursa citată precizează că, deocamdată, medicii legiști și criminaliștii fac investigații la fața locului. Poliția nu poate da o cauză preliminară a morții, urmând să comunice mai multe detalii, în urma expertizei.

Cernăuțeanu a declarat că poliția a decis să intensifice căutările la Chițcanii Vechi, după ce o echipă de experți a analizat camerele de supraveghere de la casa principalului suspect, un bărbat în vârstă de 45 de ani, fost polițist și angajat al sistemului penitenciar.

Menționăm că sute de polițiști, voluntari și localnici au căutat-o pe Ana-Maria Guja timp de opt zile, inclusiv cu drone.