Jurnalistul are o relație specială cu fiica sa, căreia îi spune creața cu ochi verzi. Chiar dacă are un job solicitant, Vitalie Cojocari încearcă să petreacă cât mai mult timp în sânul familiei, cu soția sa, Maia, și cu micuța Natalia. Bloggerul a făcut o paralelă între copilăria sa și cea a fiicei sale, ne-a spus care este secretul unei relații fericite, care durează mai bine de 10 ani, dar și care sunt planurile sale pentru viitor.
Am copilărit la țară, la firul ierbii. Vara cu sapa sau cu vaca, iarna înghețam la săniuș și îmi dezghețam ciorapii de lână pe soba de acasă. Am prins vremurile când satele erau deconectate de la lumină. Stăteam mult fără televizor, singura sursă de distracție și conexiune cu lumea mare. Citeam mult. Citeam la lampa de gaz sau la lumânare. Mai țin minte că mama, tata ne spuneau povești, poezii și ghicitori până ne plictiseam și adormeam. Nu, nu a fost rău, dar se putea mai bine.
Când mă uit la Natalia, care face balet, pian, înot de la 3-4 ani, toate cu atâta interes și pasiune, din propria inițiativă, mă gândesc că noi am trăit în altă lume. E bine că a dispărut acea lume. Oricât de mult mi-ar plăcea să spun că nouă ne-a fost mai bine pentru că săream cu elasticul, că ne jucam de-a războiul sau că făceam găluște din apă și praful din drum, nu pot. Nu pot, pentru că, astăzi, cei mici știu engleza de la 4 ani. Natalia între timp a învățat rusa doar de la desene animate. Și asta fără să depună mare efort. Copiii de azi sunt dezinvolți, siguri, îndrăzneți, iar părinții nu le spun că e “rușine” să faci cutare lucru, sau e urât să nu iei dacă cineva îți dă, sau nu e bine să nu vorbești cu un adult dacă te întreabă ceva. Azi e cu totul altfel. Ce bine că e anume așa.
Mi-ar fi plăcut să mă nasc în vremea de acu. Acum cei mici zboară cu avionul de la câteva luni. Vizitează orașe frumoase încă din cărucior, când nici nu pot merge. Știu ce-i ăla un spectacol de balet și mai știu că au apărut nu din varză, nu i-a adus vaportul, nici cocorul, ci din dragostea părinților, de la mami din burtică. Nu-i așa că-i minunat?
Mă gândesc, ce bine că Natalia o să fie la o «altfel de Facultate». Pe vremea mea jumătate din bibliotecă era în limba rusă. Nu că aș avea ceva împotriva limbii ruse. Îmi place limba rusă, arta rusă, filmele, această cultură. Totuși, dacă înveți în limba română, bine ar fi ca și cărțile să fie în română. Mă bucur că acum sunt atâtea rețele de socializare, iar informația ajunge într-o secundă peste tot. Chiar îmi place acest lucru. Watsapp, Facebook, Instagram, telefoanele mobile, tabletele sunt pentru mine.
Mergem în parc cu rolele, cu trotineta și bicicleta. Pe rând sau uneori cu toate odată. Iarna ne dăm cu sania pe derdeluș și facem oameni de zăpadă. Natalia a plantat chiar și un cartof în grădina din fața blocului, ca să-i fie mai clar care-i treaba cu agricultura.
Ce vreau să spun este că viața merge înainte și nu e neapărat nevoie ca omuleții ăștia mici să rămână la elasticul și găluștele din drum. Relicvele copilăriei noastre. Atunci a fost atunci, azi e cu totul altceva, iar mâine... mâine va fi și mai interesant. Important este să trăim în armonie cu noi și în familia noastră.
În ceea ce ne privește, familia noastră, aceasta funcționează prin comunicare. Sunt convins că orice afacere, firmă, companie, echipă în care lipsește comunicarea nu are zile multe. Cheia succesului? La baza oricărei reușite, la baza unei familii/relații stă comunicarea.
Îmi place meseria mea, dar aceasta îmi mănâncă mult din viață. Mi-aș fi dorit să ocupe mai puțin loc în programul meu și să călătoresc 300 de zile pe an, să citesc cam tot atâtea cărți într-un an și poate să încerc orice mi-ar aduce experiențe noi și frumoase.
Dar pentru că nu m-am născut într-o familie cu milioane de euro, sunt nevoit să merg zilnic la muncă. Nu mă plâng. Cel puțin este bine că meseria mi se potrivește. Meseria de ziarist îți fură destule ore, zile, luni, ani din viață. Când ai terminat programul, ești tot la muncă. Nu poți închide telefonul, pentru că ești în concediu.
Am și un blog, cojocari.ro, unde scriu despre ce mi se întâmplă mie, Nataliei. Este modalitatea prin care mă împlinesc ca scriitor, dacă vreți. Vreau, la un moment dat, să-mi fac chiar și un videoblog. Sper să reușesc. Natalia mă inspiră și o să mă ajute la videoblog. Dar asta este pentru viitor și nu vreau să deschid prea mult parantezele ca să fie o surpriză.
Sursa: Mamaplus.MD
