Recent, această frumoasă doamnă a fost recunoscută ca fiind cea mai carismatică blondă din Moldova. Firavă la prima vedere, Tatiana este femeia care știe ce vrea de la viață și hotărâtă pășește spre scopul său. Crede că este o mamă nebună iar, soțul ei Constantin, spune că cel mai emoționant moment în viața sa a fost clipa când și-a ținut pentru prima dată fiul în brațe. Această pereche te inspiră, ei sunt mereu împreună, oriunde, oricând.
Tatiana, sunteți cunoscută ca director al proiectului "Slăbim corect", de asemenea sunteți autoarea unui număr mare de articole despre alimentația sănătoasă și despre îngrijire. Dar dvs. aveți și sucese sportive nu-i așa?
Da, așa este și cred că m-am realizat în acest domeniu. Sunt de șapte ori campioană a Republicii Moldova la baschet și de șase ori campioană la Universiadă. În plus, atunci când doar îmi începeam cariera, echipa noastră a devenit campioană a Moldovei la mini-baschet. Anul trecut, antrenorul emerit al țării noastre Anatolie Petrosian a publicat o carte despre toate generațiile baschetului din Moldova, și, nu veți crede, dar mama mea a intrat în a treia generație de jucători de baschet din Moldova, iar eu în a patra.
Deci, sunteți o dinastie de sportivi.
Da, mama mea și-a dedicat sportului 20 de ani. Eu i-am dedicate un pic mai puțin, dar cred că mi-am lăsat amprenta în istoria bashetului.
Întotdeauna am urmărit evoluția mamei și am înțeles că nivelul de acum în sport nu este cel de altădată. Tocmai din acest motiv am vrut să am o bază, să-mi construiesc o carieră, să am o afacere care să-mi satisfacă cerințele material, pentru a construi o carieră și un nivel de venit acceptabil. Știu la perfecție șapte limbi, inclusiv limba maghiară, care este recunoscută ca fiind una dintre cele mai complicate din lume, de aceea, inițial m-am gândit la o carieră diplomatică. Planurile însă s-au schimbat, am început să lucrez la Ministerul Transporturilor, apoi m-am mutat la Kiev, apoi din cauza serviciului m-am mutat în Europa și am lucrat timp de doi ani în cadrul ONU de la Geneva, în cadrul Organizației Internaționale a Muncii (OIM). Eram singura din Moldova pe baza de contract care acționa temporar din partea țării noastre. Dar pentru mine era foarte plictisitor! (zâmbește) Sunt prea ambițioasă. Ador Geneva, cu atât mai mult că acolo l-am cunoscut pe viitorul meu soț… pe Internet.
Cum așa?
Da, ne-am văzut la Chișinău, în drum spre Kiev, iar în a 13-a zi după ce ne-am întâlnit, Costea m-a cerut de soție.
Și nu v-a pus pe gânduri, totuși vă cunoșteați mai puțin de două săptămâni...
Eu fac parte dintre acele femei pe care nu trebuie să le lași prea mult cu capul în nori, ci repede să preiei inițiativa (râde). De altfel sunt foarte greu de convins.
Deci, Constantin a luat o decizie strategică corectă.
Da. Înainte de asta am trăit timp de opt ani într-o căsătorie civilă și am fost categoric împotriva deciziei de a ne căsători. Iar în acest caz, am realizat abia după trei luni că voi fi mireasă. Viitorul meu soț mi-a replicat pe un ton hotărât: "Vei fi soția mea și nu pleci nicăieri!" Eu nu realizam ce fac și de ce anume fac toate astea, Costea este mai tânăr decât mine și mereu îmi puneam întrebarea: "Ce vrea acest băiat de la mine? "Apoi, după un timp, a observat că nu sunt dintre acei care stau acasă și nu fac nimic. Sunt o persoană independentă și ambițioasă. După opt luni ne-am căsătorit iar nouă luni mai târziu s-a născut fiul nostru Alexandru.
A fost dificil să combinați cariera și statutul de mămică? Multe mame au această dilemă: să se dedice copilului sau să-și urmeze cariera?
Timp de un an m-am dedicat în exclusivitate fiului meu, iar la serviciu m-am întors pe când el avea un an și trei luni. În acest timp mi-am putut permite să nu fac nimic, pentru că aveam un salon de frumusețe, care activa individual. Având în vedere și vârsta, atitudinea mea față de faptul că voi devein mama a fost una foarte serioasă și responsabilă, așa că venire ape lume a fiului meu nu mi-a creat niciun fel de probleme. În ultimii 5-6 ani mi-am droit atât de mult un copil și am acumulat acest instinct matern nerealizat, încât am primit o satisfacție și o plăcere enormă chiar de la prima lună de sarcină. Am dus atât de ușor sarcina bucuroasă că în curând voi devein mama, încât am lucrat până în ultima zi. În ziua când am născut, m-am întors de la serviciu la șase seara, mi-am luat cele necesare, am urcat la volan și am condus până la spital. Desigur, am avut și grețuri matinale în primele patru luni, dar asta nu a fost o problemă.
Poate pentru că ați făcut sport.
Probabil. Eu și cu soțul meu avem în spate multe generatii de oameni puternici fizic și sănătoși care au dus un stil de viață sănătos, nu au fumat și nu au consumat alcool. Am avut norocul și de un medic foarte bun: Olga Popușoi. Până să o întâlnesc, am căutat foarte mult medicul "meu" dar ea pur și simplu m-a cucerit. Nu am băut în timpul sarcinii alte medicamente în afară de vitamine și am născut la exact 40 de săptămâni! Nașterea mea nu a durat mai mult de aproximativ o oră și jumătate! De aceea eu nu știu ce sunt acelea durerile nașterii. În camera mea, de exemplu, era o femeia care s-a chinuit timp de 26 de ore.
A fost o naștere în parteneriat?
Da, soțul meu a asistat la naștere, deși inițial am fost împotrivă. Cu toate acestea, Costea a insistat cu condiția că va părăsi imediat sala de nașteri dacă eu voi dori asta. Așa a și fost. La început a ieșit, dar eu am intrat în panică, iar medicul l-a chemat înapoi strigându-l: "Constantin, nu-mi pasă care este înțelegerea voastră dar ea fără tine nu va naște, iar cu tine va naște în 5 minute!" Și așa l-am născut pe fiul nostrum cu o greutate de aproape 4 kg. Prin urmare, nu pot să spun că sarcina mea a fost grea și dureroasă, eu nu pot. Iar dacă înainte de sarcină afirmam categorică că nu-mi planific doi copii, atunci, de îndată ce mi-au pus fiul pe piept, eram deja de acord pentru al doilea copil. Recunosc că îmi era teamă de naștere, eram gata să fiu însărcinată de 4 ori câte 9 luni doar să nu nasc. Apropo, soțul meu și-a dat primul seama că sunt însărcinată, pentru că într-o dimineață am vrut pește prăjit, iar eu nu mănânc pește, nici chiar mirosul nu îl pot suporta. Testele nu arată nimic înainte de 9 săptămâni de sarcină și am încercat tot felul de teste! Numai USG-ul a arătat ca sunt însărcinată în opt săptămâni.
Vă considerați o mamă nebună, de ce?
Eu pot să alint fără limite, copilului îi este permis orice! El are tot ce vrea, iar garderoba lui este acum mai mare decât cea a mamei și a tatălui luate împreună. Nu-mi pot imagina ce s-ar întâmpla dacă am avea o fiică!
Și soțul cum reacționează?
El crede că este greșit și nu înțelege de ce e nevoie de toate astea. Da, se poate, dar nu în această cantitate! Dar eu sunt una dintre acele fete care au fost alintate. Mama mea, sportive de performanțăîmi aducea din întreaga lume tot ce îmi puteam imagina, iar la vârsta de 6 ani ne-am mutat în Ungaria pentru opt ani, respectiv, în comparație cu copiii care trăiau pe teritoriul URSS, aveam jucării despre care ei nici măcar nu auziseră. Mama mea considera că ar trebui să am tot ce vreau ca să nu am dorința să obțin ceva de la alții. Poate că este greșit și copilul ar trebui să vrea ceva, dar când văd cum unii dintre copiii din curte se uită cu lăcomie la jucăriile altora, văd că acest lucru are un efect negativ asupra psihicului lor. Atunci când copilul știe că are de toate, este calm și echilibrat, învață mai repede, de dezvoltă mai rapid. Cred că copilul meu trebuie să aibă de toate la maxim, dacă eu îmi pot permite să-i ofer toate astea. Viața îi va pregăti mai multe "surprize" într-un fel sau altul, dar cât este mic ...
Dar nu vă este frică despre cum se va descurca el în viitor, dacă are acum tot ce își dorește? Nu va exista problema: "Vreau totul orice-ar fi"?
Dacă va exista acest "vreau", el va depune și mai mult efort pentru a primi ceea ce își va dori. În copilărie cuvântul mei parazit era "vreau". Când am crescut și au început să apară unele dificultăți în familie, și mi se spunea "nu", atunci nedumerită mă întrebam: Cum adică nu, sau nu se poate?! Eu doar sunt sportiv, deci eu pot să obțin orice vreau și să realizez orice obiectiv propus. Acesta nu a fost doar un capriciu, am știut și am înțeles că trebuie să încerc. S-a generat un fel de mecanism, adică dacă vreau ceva, depun efort, și obțin ceea ce vreau. Și, desigur, ceea la ce vă referiți, la o anumită etapă va depinde de părinți, când copilului i se explică faptul ca ceea ce "vrea" nu cade din cer și necesită cunoștințe, aptitudini, efort, și așa mai departe. Și astfel se dezvoltă un caracter puternic, copilul înțelege că dacă vrea ceva, atunci poate să obțină. Copilul meu nu primește totul prin capricii și răsfățuri. El știe că, dacă va strica o jucărie, mama nu îi va cumpăra alta la fel, astfel când primește o jucărie nouă el se poartă atent cu ea. Eu nu îi permit copilului meu să mi se urce în cap.
Dar dulapul plin cu hăinuțe? Acesta este mai mult un capriciu al mamei decât o dorință copilărească.
Pe lângă simțul estetic, abundența de haine pentru mine rezolvă multe probleme. De exemplu, eu nu îmi fac griji că copilul nu va avea nimic să îmbrace, pentru că hainele sunt la spălat. Acest lucru este convenabil. Desigur, îmi dau seama că nu toată lumea își poate permite acest lucru din punct de vedere financiar, dar poate se poate economisi la calitate și nu la cantitate. Eu cumpăr colecții întregi, în special din Europa. Producătorii lansează colecții speciale pentru copii, foarte comode: pentru perioada rece a anului: toamnă-iarnă, și cea caldă: primăvară-vară și așa mai departe. Ele sunt pe deplin adaptate la nevoile copilului: nu există nicio problemă în combinarea culorilor, textura, sezon și așa mai departe. Pentru mine ca mamă așa e mai ușor. Chiar și bona a observat că nu a avut niciodată probleme de genul cu ce să îmbrace copilul.
Nici nu-mi pot imagina cum v-ați decis să angajați o bonă.
A fost foarte greu! Până la un an și trei luni, nu am dat copilul nimănui, nici bunicii și nici măcar soțului. Nu am considerat că trebuie să las copilul cu cineva și să merg la plimbare sau să îl las un timp cu bunica. Am stat cu copilul 24 de ore pe zi. categoric nu a dormit în pătuț, deși totul a fost pregătit. El era al mamei în toate privințele și nu vedeam necesitatea să angajez o bonă. Nici măcar să-mi reiau activitatea nu prea vroiam, ieșirea mea la serviciu a fost o întâmplare. Am primit o ofertă de a oferi asistență pentru dezvoltarea unui centru de înfrumusețare aici, la "Medpark." Am fost de acord (dar cu multe ezitări) de a lucra două ore pe zi de trei ori pe săptămână. Dar mai apoi, prezența mea era necesară tot mai mult și mai mult deoarece afacerea creștea. Având în vedere că Sașa la doar nouă luni s-a ridicat și a mers de unul singur, a fost un impuls și am știut că trebuie să mearg la muncă. Atunci a și apărut necesitatea de a angaja o bonă, și am "încercat" probabil vreo 50 de bone, luate prin la recomandarea unui cunoscut, sau din anunțuri. Apoi a venit bona pe care o avem acum, iar eu am imediat am început să îi caut nod în papură: " este în vârstă, nu va avea grijă de copil, va obosi, se va îmbolnăvi, eu am nevoie de o bonă tânără și frumoasă!" etc. Dar am ascultat-o pe mama mea, care a atras atenția asupra faptului că ea a fost singura bonă dintre toți candidații, căreia de la început i-a păsat numai de copil. Ea a stabilit imediat un contact cu fiul meu, i-a atras atenția, l-a interesat. S-a dovedit că are o experiență de 20 de ani în grupul de dezvoltarea timpurie și nu o încurcă numic să își dedice majoritatea timpului fiului meu.
Cum v-ați adaptat?
(Râde) Mi-a luat numai vreo două luni. Dar prima săptămână a fost iad, sunam acasă la fiecare cinci minute și credeam că înnebunesc. Treptat m-am obișnuit, am realizat că avem o bonă de aur. Și Sașa a primit-o destul bine, deși el este mai rezervat.
Lui Constantin probabil i-a fost cam greu să se descurce cu o super-mamă?
În prima săptămână după naștere era un pic gelos deoarece îi acordam copilului mai multă atenție, dar apoi i-a trecut. Acum încerc să distribui corect atenția mea între soț și fiu. În timpul sarcinii Costea m-a susținut foarte mult: îmi făcea masaj, era afectuos și atent. Și în timpul nașterii a fost atât de fericit că poate fi acolo! El primul l-a luat îm brațe pe fiul nostrum, iar medicii au zis că e atât de curajos și responsabil de parcă a lucrat toată viața în maternitate. Cu multă responsabilitate m-a tratat și pe întreg procesul nașterii și pentru asta îi sunt foarte recunoscătoare. Costea a spus că niciodată nu a trait asemenea emoții într-un moment în care i se părea că soția și copilul sunt centrul universului: "M-am gândit că mai mult nu pot să te mai iubesc, dar s-a dovedit că acest lucru este posibil."
Desigur, mi-era teamă că după ce voi naște soțul își va schimba atitudinea față de mine ca femeie, doar nașterea nu o imagine pentru cei slabi de inimă. Dar nimic nu s-a schimbat. Am început să mă uit la el cu alți ochi, acum îl văd ca o persoană cu adevărat curajoasă și iubitoare. Și dacă voi naște încă o data atunci va trebui să-l rog și să insist să-mi fie alături! Acum știu cât de mult înseamnă sprijinul lui!
Soțul e sportiv și el?
Da, dar eu am aflat despre acest lucru mai târziu. El este campion multiplu în atletica ușoară, la distanță scurtă, a activat ca model, iar acum lucrează în IT și web design. Și acum, cu doi sportive, sportul este o ocupație de familie. Deși Costea este mai disciplinat decât mine și nu ratează niciun antrenament și respect regimul indifferent dacă este acasă, în vacanță, sau într- o călătorie de afaceri ...
În timpul sarcinii, apoi în timpul alăptării, ați ținut diete speciale?
În timpul alăptării am avut o dieta foarte strictă, și asta la recomandările medicului. Dieta mea ținea cont de cerințele copilului. Din această cauză eu nu am știut ce sunt colicile, tulburările digestive etc. Burtica lui Sașa funcționează ca ceasul. De asemenea am respectat recomandarile medicului în cee ace a privit încetarea alăptării, care s-a produs treptat și fiul meu singur a lăsat sânul când a venit timpul. Ușor-ușor a încercat alte gusturi și și-a dat seama că în lume există și altceva mai gustos decât sânul mamei (zâmbește). Îi sunt foarte recunoscătoare mamaei-soacre care m-a ajutat cu bucătăria lactată, o aducea de la Tiraspol, acolo este delicioasă. Din păcate, nu pot spune acest lucru despre Chișinău. Cu regret copiilor care până la trei care au nevoie de produse lactate pentru creșterea și dezvoltarea sistemului osos, li se propun produse lactate cu adaosuri chimice. Fermentare și pregătirea de casă nu te ajută foarte mult, așa cum intestinul copiilor sub trei ani nu acceptă o gamă largă de bacterii iar produsele din bucătăria lactate pentru copii ajută foarte mult. La acest subiect se poate vorbi foarte mult.
Adică sunteți în relații bune cu soacra chiar dacă lucrurile s-au întâmplat atât de repede?
Mama lui Costea m-a primit foarte bine, ea împreună cu mama mea, m-au ajutat foarte mult în timpul sarcinii și am stabilit niște relații foarte bune. Deși, desigur, a avut niște emoții atunci când fiul ei i-a spus că se căsătorește, iar ea ea nici măcar nu mă văzuze niciodată! El a venit acasă și a spus, "Mamă, mă însor. Care este mărimea ta la inel?" Mama aproape că și-a pierdut cunoștința la auzul acestei noutăți. Costea era însă foarte decis și nu a avea de gând să renunțe, crezând cu tărie că eu sunt aleasa. Așa că, după toate astea s-au dus împreună cu mama lui să-mi cumpere inelul. Mă bucur că am o soacră de aur: o persoană inteligentă cu grad științific, corectă, manierată și înțeleaptă. Timp de șapte luni, înainte de nuntă, am trecut cu Costea prim multe încercări: am rupt logodna, ne-am despărțit, ne-am împăcat, capriciile mele ... dar Costea le-a îndurat pe toate.
Odată, vădit emoționată, am plecat la Kiev de unde trebuia să zbor în altă parte, Costea, pe frig, în timpul iernii, a mers la Odesa, a cumparat de acolo florile mele preferate, care se vindeau doar într-un singur magazin, apoi a venit la mine la Kiev spunând că eu nu pot zbura mai departe, pentru că vrea să fie cu mine, contrar diferenței de vârstă, capriciilor mele și tuturor obstacolelor.
O familie atât de puternică, are tradiții?
Tradiția pentru noi sunt sărbătorile pe care numaidecât le sărbătorim împreună. Este legea: indiferent unde suntem în zilele de sărbătoare (Anul Nou, Crăciun, zilele de naștere etc) ne adunăm împreună, la masă. În plus, o dată pe săptămână luăm masa de prânz sau cina la una dintre mamele noastre. Nu demult și fiul nostrum a introdus o tradiție în familia noastră: în fiecare seară ne așezăm toți trei în fața televizorului, el ne ține de mână și împreună privim desene animate "Mașa și Ursul." Și nu se acceptă nici o scuză!
Eu sincer le doresc tuturor să iubească și să fie iubiți! Fiți fericiți și bucurați-vă de fiecare zi din viața voatră! Aveți grijă unul de altul și respectați-vă reciproc! Amintiți-vă că, în această lume există un cineva, pentru fiecare! Și nu există fericire mai mare pentru o femeie decât aceea de a fi mamă!
Interviu realizat de Irina Caruş
