Ah, aceste pregătiri de sărbătoare: în aer plutește aroma Revelionului, iar timpul parcă își grăbește pasul. Și întâlnirea noastră cu Ecaterina a zburat ca o clipă, iar multe dintre temele pe care am vrut să le discutăm au rămas pentru data viitoare. Se zică că femeile frumoase și deștepte sunt o raritate. Ei bine, am avut noroc! Vice-miss Moldova 2006, fotomodel de succes, prezentatoare a emisiunii All Mammas, mamă a două fetițe drăgălașe, soție iubitoare și conlocutor interesant – vorbim despre Ecaterina Gurschi-Vigovscaia. Dialogul nostru poate fi numit cu încredere feminin, și nu doar din cauza că ne-am întâlnit la o ceașcă de cafea într-o cofetărie din capitală.
Ecaterina: Fără îndoială, prietenia trebuie să existe. Noi cu Ivan la început am fost prieteni – el era un interlocutor bun, discuțiile noastre erau interesante și nici nu îmi puteam imagina că va deveni soțul meu. La început îl priveam ca pe un prieten. Iar acum, după opt ani de căsnicie, pot spune că relațiile de prietenie sunt foarte importante: ele apropie, iar soțul devine omul căruia îi poți povesti lucruri pe care nu le spui, de exemplu, părinților. Noi discutăm multe probleme care apar la serviciu, în cercul de prieteni și așa mai departe. Soțul este în primul rând un prieten, omul pe care te poți baza, care te sprijină mereu, cu care poți împărți și bucuriile, și problemele, omul care îți este alături atunci când îți este greu… Unul dintre elementele componente ale prieteniei este încrederea, care îți permite să îți deschizi sufletul în fața omului drag.
Ecaterina: În aceste probleme mă străduiesc să urmez calea de mijloc și consider, în general, că în toate trebuie să existe un echilibru.
Ecaterina: Este o eroare. Noi încercăm să petrecem cât mai mult timp împreună. Și eu, și soțul avem programul de muncă foarte încărcat și ne este foarte dor de fetițele noastre, de aceea seara suntem acasă, împreună cu copiii. Găsim posibilități să petrecem timp și în doi, fără copii, pentru a compensa măcar cât de puțin lipsa timpului pentru comunicare. Cea mai mare greșeală pe care o comit femeile odată cu nașterea copiilor este că își îndreaptă toate forțele, timpul și atenția spre copii, uitând de faptul că și soțul are nevoie de atenție și grijă. Apariția copiilor, dacă e să vorbim sincer, nu aduce schimbări radicale în viața bărbaților, spre deosebire de lumea femeii, care se întoarce cu susul în jos. Vine dimineața: soțul merge la serviciu, ca de obicei, iar femeia – nu! Femeia trebuie să aibă grijă de micuț, iar aceasta este o „reformatare” importantă pentru o perioadă anumită de timp. Cred că bărbații simt ceva asemănător doar odată cu apariția celui de-al treilea copil.
Ecaterina: La 20 de ani eram cu capul în nori! Credeam în povești și îmi doream aventuri… Acum văd viața într-o altă lumină.
Ecaterina: Recent am avut o revelație: ne pregăteam să plecăm undeva și am pus muzică, pe fundal, hiturile anilor ’90, piesa din filmul „Titanic”. Dintr-odată am simțit că mă reîntorc în acele timpuri, la vârsta la care am auzit pentru prima dată această piesă… Mi-am amintit ce s-a întâmplat cu mine în acele zile – știți cât de reale pot fi astfel de amintiri, până la mirosuri, emoții! Mi-am amintit cât de tânăr era Di Caprio în acest film, iar acum este un bărbat adult, și mi-am dat seama ce diferență mare este între ei, pentru că din acel moment au trecut aproape 20 de ani! Am realizat cât de repede zboară timpul, iar noi nu simțim scurgerea lui, nu simțim trecerea lui. Dar el trece! Iar în fața ochilor îmi apar tânărul Di Caprio și bărbatul Di Caprio și înțeleg, dintr-odată, că același lucru s-a întâmplat cu mine! Trăiești zi cu zi, nu observi aceste schimbări, dar ele au loc; privești în fiecare zi în oglindă și nu vezi aceste transformări, dar ele au loc! Această descoperire m-a bulversat, recunosc…
Iar femeia este pentru mine acum… Imaginați-vă o sferă energetică, care emană o cantitate imensă de pozitivism, căldură, frumusețe, dragoste… Dar nu dragoste față de cineva concret și nu doar dragoste pentru soț, de exemplu, sau copii, sau părinți… Dragoste față de tot ce există – univers, oameni, natură. Femeia poartă în sine această lumină, această dragoste, această frumusețe. Ea poate crea în jurul ei confort, dorința de a-i fă alături – știți, există astfel de oameni lângă care vrei, pur și simplu, să stai. Să vii, să te așezi alături și atât. La 20 de ani aș fi spus că femeia înseamnă cochetărie, emoții, înfățișare exterioară și așa mai departe. Neserios (zâmbește).
Ecaterina: Deocamdată nu observ prea multe – fetele sunt încă mici, iar eu, din păcate, nu îmi amintesc de mine la vârsta aceasta. Dar nu demult, cea mică, Nina, a avut un matineu, iar eu i-am trimis Lenei un filmuleț, în timp real. Iar ea mi-a spus mai târziu: „Știi, Nina îți seamănă leit! Ca două picături de apă!” Și nu s-a referit la exterior, ci la mimică, gesturi, anumite trăsături de caracter. Mereu vrea să danseze pe undeva, să facă sfoara, alte năzdrăvănii… Și prietena mea, care mă cunoaște foarte bine, afirmă că mezina este copia mea fidelă!
Ecaterina: Eu încerc, pe cât posibil, să preiau acele metode de educație pe care le-au folosit cu succes părinții mei. De exemplu, consider un succes foarte mare al mamei mele faptul că a reușit să stabilească între noi niște relații de încredere totală. Ea știe totul despre mine, și așa a fost întotdeauna. Mama era persoana care afla prima totul despre mine, de la mine însămi. Și făceam acest lucru singură, din dorință proprie. Așa este și acum – chiar dacă am familia mea, o sun foarte des, îi cer sfatul – ea este prietena mea. Și aș vrea foarte mult să am aceleași relații și comunicare deschisă cu fetițele mele, pentru ca ele să știe că au acasă un om căruia îi pot destăinui orice.
Ecaterina: Cred că da: ele sunt mici deocamdată, dar acest lucru se observă în viața de zi cu zi, chiar în jocuri. Ele îmi declară uneori: „Ești prietena noastră!”. Lumea modernă este foarte crudă, iar încrederea pe care o acordăm străinilor poate să ducă uneori la mari neplăceri.
Ecaterina: Nu-nu, ele au prieteni, interacționează activ cu lumea din jur. Dar înțeleg familia ca o comunitate a celor mai apropiate persoane. Respectiv, a persoanelor cărora le putem acorda încrederea noastră. Apropo, eram foarte supărată pe tatăl meu pentru că mă ținea din strâns, nu am locuit împreună cu soțul până la căsătorie, nici la mare, de exemplu, nu puteam pleca în doi. Doar după căsătorie. Și până am făcut cunoștință cu viitorul soț, plecările mele cu prietenii erau atent monitorizate: când vin acasă, ce pot face și ce nu. Țin minte că făceam scandal, trânteam ușile… Abia acum înțeleg că voi fi cel puțin la fel de severă!
Ecaterina: Categoric nu. Societatea și mediul înconjurător au o influență foarte mare și asupra copiilor, și asupra părinților. Iar eu nu vreau ca fetele mele să devină prizoniere ale acestei influențe. Știu că mulți părinți nu vor fi de acord cu mine, dar eu nu le dau copiilor mei tablete, ipod-uri. Avem gadgeturi, dar copii nu au voie la ele. Da, pentru mamă este comod: copilul s-a cufundat în jocuri, iar părinții fac ce vor. Dar doi ani în urmă am avut un „incident”: vorbeam cu fiica, dar ea nu mă auzea!
Cum rămâne cu dezvoltarea? Unde sunt copiii din parcuri, care sar cu coarda și desenează cu creta pe asfalt? Toți stau cu nasul în telefoane și tablete. Iar când mi se spune: „Nu te temi că fetele vor rămâne în urmă față de alți copii?”, eu răspund că există cărți, există jocuri creative. Metodici de dezvoltare, care le ajută. În plus, copilul trebuie să fie antrenat în diferite activități: să sculpteze, să înoate, să danseze, să cânte – orice. El trebuie să fie ocupat, pentru a nu avea timp de activități care le pot da dureri de cap părinților.
Ecaterina: „Vreau-vreau-vreau”, a plâns un timp și s-a liniștit. Nu demult am mers la odihnă cu mașina – o mie și ceva de kilometri, împreună cu copiii. Și ne-am descurcat fără gadgeturi – am luat cu noi cărți de colorat, jucării, creioane colorate, carnețele etc. Uneia i-am desenat un brăduț – colorează-l, alteia i-am dat o jucărie… Timpul a trecut foarte repede, am reușit! Din păcate, pentru a-și ușura viața, părinții dau copiilor tablete, telefoane, creându-le astfel probleme de vedere, se îndepărtează de copii.
Ecaterina: Prima și cea mai importantă regulă pe care vreau să le-o educ este să fie grijulii, inclusiv una în raport cu cealaltă. Să fie bune la suflet, tandre. Să aibă grijă și să se respecte pe sine și pe ceilalți, să se ajute, să se împartă, să nu fie lacome. Eu le spun fetelor că surorile sunt cele mai apropiate ființe, încerc să le cultiv dragostea de soră, care nu se compară cu nimic. Pentru că nu există persoane mai apropiate ca rudele. Aș vrea ca fetele mele să aibă relații asemănătoare cu ale mele cu sora. Această persoană este pentru mine totul: știu că pot avea încredere totală în ea, mă pot baza pe ea, suntem foarte apropiate, avem niște relații deosebite. Lena este pentru mine soră, prietenă, omul pe care îl iubesc foarte mult și care mă iubește la fel.
Mă străduiesc să le cultiv fetelor gustul artistic, dar înțeleg deja că individualitatea joacă un rol important.
Ecaterina: La cea mică. Cu Mila e mai ușor – îmbracă ceea ce îi spun. Dar Nina… dacă ciorapii nu se potrivesc cu rochița, iar rochița cu elasticul de păr – gata, e catastrofă. Dimineața ne pregătim de grădiniță. Mă aprind: iarăși ceva nu se potrivește, Nina trebuie să se gândească. Timpul trece, dar Nina se gândește, alege. Sunt gata să explodez, dar rabd, pentru că înțeleg că nu am dreptul să intervin – este modul ei de a se manifesta. Dar sunt sigură că în viață Nina va obține orice își va dori. În schimb eu îmi doresc nervi de fier!
Ecaterina: Ne-am înțeles cu soțul că dacă unul dintre noi a spus nu, așa rămâne, orice ar fi. Mama și tata nu au păreri diferite. Spre aceasta trebuie să tindă toți părinții. Iar greșelile pe care le-am comis cu primul copil, nu le voi mai repeta, nu am dreptul. Cu primul copil te temi de orice, îl dădăcești peste măsură. Când apare al doilea, știi deja mai multe și te comporți altfel.
Ecaterina: Mila este primul copil, de aceea toate au fost diferite. Din primele zile ale vieții am îndrăgit-o peste măsură, era sufletul și viața noastră, îi dăruiam dragoste, căldură, atenție, grijă. Numele i se potrivește foarte bine: Mila este foarte tandră, afectuoasă. Nu cred să existe vreo persoană pe care să nu o iubească. Îi sărută și îi îmbrățișează pe toți, o iubește și o protejează pe cea mică. Iar tata este, pentru ea, întregul univers, „dragostea vieții ei”, după cum se exprimă. Mila și Nina nu îl pot împărți pe tata, deoarece au decis că el este soțul lor.
Ecaterina: Nu mă voi opune. Dar le voi controla și le voi ajuta, deoarece știu foarte bine culisele acestui business și armele pe care trebuie să le ai pentru a fi în siguranță.
Ecaterina: Ciocolata neagră (în special cu alune), ceaiul de calitate, inclusiv verde, și tot ce e ușor și fin, cu măr, scorțișoară, nuci și brânză.
