Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski

-
//
08.06.2015

Familia este locul cel mai confortabil și mai cald din lume, locul în care te regăsești, locul unde poți fi tu însuți, și doar familia te face cu adevărat fericit!

Această pereche formează nu numai un duet minunat pe scenă, dar, de asemenea sunt și o familie foarte frumoasă. Au trecut mai bine de patru ani, de când Irina și Serghei s-au întâlnit în studioul de muzică, au creat trupa „Lume”, iar mai târziu s-au căsătorit. Ei nu se consideră vedete și chiar dacă, datorită profesiei sunt mereu în atenția publicului, recunosc că se odihnesc cu adevărat… acasă, alături de Liza, fetița lor de doi ani și cinci luni.

Mamaplus.MD a hotărât să vă prezinte portretul de familie a acestor doi oameni frumoși, veșnic îndrăgostiți, a acestor două inimi care bat la unison.  

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski Irina ce înseamnă familia pentru dvs.?

 Familia este întruchiparea unei întregi generații. Noi luăm tot ce-i mai bun și mai frumos de la părinții noștri și ne construim propria noastră familie. Părinții vor tot ce-i mai bun pentru noi, iar noi vrem tot ce-i mai bun pentru copii noștri. Mama mea este o persoană foarte bună, care mereu sare în ajutor celui de alături. Ea m-a învățat să fiu tolerantă și deschisă la nevoile celorlalți. Țin minte, pe când eram copil, mama mea întotdeauna îi ajuta pe cei nevoiași dăruindu-le produse alimentare, haine, sau alte lucruri. Mai apoi, eu am început să-i urmez exemplul. Acest lucru s-a întâmplat de la sine, pentru că așa am văzut la mama. De fapt, eu îi semăn jumătate tatălui meu și jumătate mamei. De la mama am moștenit emotivitatea și bunătate, iar tata este foarte înțelept, sfaturile lui sunt adevărate comori. El nu este darnic în vorbe, dar dacă îți spune ceva, atunci cu siguranță ai primit un sfat pe care îl vei purta cu tine peste ani și ani. Eu încă învăț de la el această înțelepciune.

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski Muzica este cea care v-a unit, sunteți împreună cu Serghei de mai mulți ani, ce vi se pare și astăzi neobișnuit când vă gândiți la prima voastră întâlnire?

Serghei: Prima noastră întâlnire… eu mi-o amintesc, iar Irina nu. Mă refer la acea clipă când pentru prima dată ne-am salutat pur și simplu. Atunci mi-a rămas în minte gândul: „Nu, nu acum.” Adică, m-am gândit că dacă asta e soarta mea, atunci cu siguranță ne vom mai întâlni. Așa s-a și întâmplat.

Irina: După prima noastră întâlnire, el a plecat la mare pentru câteva zile, iar după ce a revenit, am fost tot timpul împreună până în prezent. Dacă nu ne vedem, atunci ne sunăm sau ne scriem mesaje.

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski Nu obosiți unul de altul?

Serghei: Nu! Mai ales acum. Liza este cea care ne unește și mai mult.

Irina: De oboseală nici nu poate fi vorba, deoarece arta și familia sunt interdependente. Noi discutăm despre ideile noastre în ceea ce privește creația și acasă, nu doar la locul de muncă! Și controversele între noi apar doar din motive, și pe teme de creație, atunci când avem viziuni diferite. Arta nu este un proces atât de simplu pe cât pare la prima vedere. Este important să ajungem la un numitor comun sau, mai zăbovim, analizăm situația, și astfel rezultatul final are numai beneficii. Este important să nu ne grăbim, și să credem că totul va fi anume așa, cum trebuie să fie. În plus, la noi în casă nu există o separare a responsabilităților. În familia noastră se respectă egalitatea. Suntem permanent împreună fie la locul de muncă, fie acasă.

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski După naștere, n-ați avut nevoie de un time-out să vă odihniți?

Irina: Cred că este foarte greu după naștere să stai doar acasă cu bebelușul. E ca și cum ai sta blocată într-un cub închis. Vine mai apoi și depresia postpartum. Femeia nu se poate manifesta în altceva decât în rolul de mamă, apar probleme în familie, de aceea este foarte important sprijinul soțului în asemenea momente. Eu în a zecea zi după naștere eram deja pe scenă! Și mă bucur că Serghei a sprijinit această dorința a mea, deoarece scena este elementul meu, eu nu pot trăi fără asta. Pentru mine, scena, nu este doar pasiunea mea, ci este lumea mea interioară, este ceea ce vreau să transmit lumii, ceea ce vreau să las în urma mea, ceea ce pot eu realiza prin artă.

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski În cântecele voastre atingeți teme sociale foarte actuale și dureroase, cum ar fi de exemplu siguranța rutieră din noul vostru videoclip. Probabil referirea constantă la asemenea subiecte vă fac mai sensibili la percepția greșită a acestor probleme. Acest fapt nu vă afectează viața de familie?

Irina: Cu emotivitatea mea! (Râde). În ceea ce privește temele sociale, este foarte important să se ignore la maxim emoțiile, altfel, valul de emoții te poate copleși. Trebuie să înveți să nu te implicit prea mult, este destul de dificil, dar absolut necesar. În cele din urmă eu am învățat să mă deschid în fața oamenilor, dar rational și respectând întotdeauna măsura. Viața m-a învățat că oamenii sunt capabili să trădeze și să facă alte lucruri care să te rănească, de aceea nu trebuie să idealizăm oamenii. Trebuie să știm că există ceva superior trupului, adică sufletul. Câte ispite avem în viață! Nu putem să ne ferim de ele. Și de aceea eu îi cer mereu lui Dumnezeu să ne dea puterea să rămânem oameni.

Artistul are darul de a vorbi publicului. De ceea crezul meu este că pe scenă trebuie să fii real, adevărat, sincer și nu doar să mimezi aceste calități. Publicul simte falsitatea. Deseori ni se vorbește despre importanța subiectelor pe care le abordăm în cântecele noastre: patriotismul, respectul reciproc ... Am reușit să-mi găsesc propriul stil, propriul loc sub soare. Tocmai de aceea, împreună cu Serghei nu ne  plictisim niciodată, noi facem ceea ce ne place.

O persoană trebuie să se autorealizeze, și nu mă refer acum la autorealizarea prin copii, deși mulți susțin această idee. Eu cred că autorealizarea înseamnă să poți răspunde la întrebarea: „Cine sunt eu?” Noi toți vrem să devenim cineva, să visăm și să dăm viață acestor vise. Un copil are nevoie de o mamă și un tată fericit. Dacă nu facem lucrurile care ne plac, suntem oare în stare să dăruim dragoste unui copil? Arta îți permite să descoperi orizonturi noi nu numai din punct de vedere geografic, dar și calități necunoscute în interiorul tău. Dacă un om de artă simte care este vocația lui, e greu să fie răpus.

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski Nu este ușor să fii părinte, mai ales atunci când ai un grafic atât de intens. 

Irina: Foarte des, părinții nu au forțe fizice, iar eu aș adăuga și morale, emoționale, de a contacta cu copilul. Eu cred că nu poți sta cu copilul tău tot timpul, pentru că nu îți va rămâne timp pentru propria dezvoltare. Și dacă nu ești realizat ca personalitate ce-i poți oferi copilul? Pe de altă parte, de multe ori ne sacrificăm vacanța sau spațiul personal de dragul copilului.

N-aș vrea să Liza să aleagă o profesie legată de artă, deoarece știu cât de multe va trebui să sacrifice de dragul ei. Uneori publicul primește mai multă atenție decât propriul copil și emoții pozitive publicul primește mai multe. De multe ori acest lucru te chinuie. Dar știu că cel mai important pentru un copil este dragostea parinților și cum părinții clădesc această dragoste zi de zi. Dar și Liza ne învață multe, de exemplu când îi citim o poveste sau ne jucăm, aflăm lucruri aparent simple, dar la care nu ne-am gândit anterior. Prin Liza descoperim o lume nouă, vedem lumea cu alți ochi.

De foarte multe ori în viață mi-a fost dat să mă confrunt cu: invidie, răutate, trădare, din partea oamenilor, de aceea cred că, încă de la o vârstă fragedă, copiilor trebuie să li se explice ce este bine și ce este rău. Să se discute cu ei despre lucrurile importante în viață. Din păcate, realitatea în care trăim scoate la iveală un alt fenomen, cel de abandon social al copilului. Copii pierd contactul cu părinții lor, pentru că aceștia sunt plecați departe de casă în căutarea unor locuri de muncă care să le asigure un trai decent. Bunicii nu pot înlocui părinții, indiferent cât de mult s-ar strădui. Astfel se pierde continuitatea generațiilor, apropo, cântecul nostru „Moldovenii care plâng” este inclusiv despre acest fenomen.

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski Povestiți-ne un pic despre Liza.

Irina: Liza este cel mai mare critic al nostru. Dacă îi place o melodie, înseamnă că aceasta va avea succes. Așa s-a întâmplat și cu piesa despre siguranța rutieră, ea reacționează foarte bine la această piesă și repetă după mine cuvintele, iar melodiile care îi plac, le poate asculta din nou și din nou. În general, eu sunt de părere că fetele sunt ale taților. Dacă sunt ocupată cu treburi prin casă, Serghei petrece timpul cu Liza, îi place să se joace cu ea, să se plimbe. Ei au propriile lor jocuri, propria lor lume: tată-fiică. Recent, Liza a început să flirteze, îl copie pe tata! Ei au o legătură specială.

Serghei: Eu îi cânt piese compuse de mine pe un ton foarte blând și afectuos, iar ea îmi cere permanent „un cântec despre Liza.”

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski Ce este pentru voi armonia în familie?

Serghei: Este important să știi să cedezi, să respecți opiniile celuilalt. Este important să știi să ierți.

Irina:… și nu mai puțin important este să știe să se ajute reciproc și să aprecieze prietenia. Pentru mine prietenia înseamnă să nu trădezi. Oameni care pot fi numiți prieteni cu adevărat sunt foarte puțini, iar Serghei e unul dintre ei. El e un prieten adevărat. Încrederea este de asemenea foarte importantă în familie, și se dezvoltă treptat, cu fiecare an ce trece. Într-o familie trebuie să fii înțelept. Să vorbești și să discuți unele situații și să nu ignori problemele crezând că vor trece de la sine.

Lisa ne ajută foarte mult la păstrarea armoniei în familia noastră. Dacă se întâmplă să vorbim pe tonuri ridicate, ea se apropie și ne spune : „mai încet, mai încet!” Ne pune să ne îmbrățisăm. Familia este o echipă în care toți membrii au aceleași viziuni.

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski

Family Portrait: Irina Tarasiuc şi Serghei Kowalski Irina, dragostea ca și concept, a suferit vreo schimbare pentru tine în acest timp de când ești împreună cu Serghei?

Desigur. Nici nu credeam că voi cunoaște vreodată dragostea adevărată. Am un caracter foarte complicat, și nu credeam că voi găsi un om cu care îmi va fi atât de ușor. Dar uite că s-a întâmplat! Serghei a venit în viața mea când abia am împlinit 18 ani. Eu sunt foarte atașată de familia mea, și faptul că Sergghei a devenit parte din ea, pentru mine a fost de asemenea ceva surprinzător. Am înțeles că iubirea înseamnă să lucrezi asupra ta zi de zi. Am fost în stare să citesc în sufletul altei persoane, și acum, după atâta timp, dragostea noastră este și mai plină de profunzime. Am înțeles cât de dificil este să îți găsești sufletul pereche! Le doresc tuturor să-și găsească dragostea, sufletul pereche, așa cum am făcut-o noi!