Afară era atât de cald, încât nici măcar dimineața creierul meu nu voia să funcţioneze la capacitate maximă. Să mergi la un interviu într-o astfel de stare nu este un lucru prea bun, dar imediat ce am trecut pragul apartamentului-studio al Gulinarei Vâșcu am înțeles că discuția va avea loc. Stăpâna ospitalieră a plecat să pregătească cafeaua, iar eu, aproape că torcând de plăcere, m-am instalat într-un fotoliu comod, inspirând, cu fiecare celulă a corpului, răcoarea plăcută a aerului condiționat. Învăluită de aroma irepetabilă a cafelei, mi-am amintit, brusc, de unica întrebare pregătită de acasă.
Gulinara: Da, sigur.
Gulinara: Cafea, desigur.
Gulinara: Câine. Deşi… ador pisicile, le aduc permanent în casă. Cu mintea, probabil, voi alege câinele. Mie în general îmi plac animalele – simt nevoia să le mângâi, să le îmbrățișez, să mă joc cu ele.
Gulinara: Pasternak, totuși. Care sunt rezultatele?
Gulinara: De fapt, oamenii de creație sunt greu de „citit”, ei nu se încadrează în „sistem”.
Gulinara: Dacă ar fi să aleg ce animal de casă să iau, aș alege câinele.
Gulinara: Am avut un motan, iar soțul, deși nu îi plac pisicile, l-a lăsat în casă și l-a numit Douglas. Era un motan magic, de rasă Albastru de Rusia, pe care îl scotea afară în lesă, ca pe un câine. Eu ador animalele, în toate variantele lor, de aceea sunt vegetariană de 18 ani.
Gulinara: De fapt, cu cât mai des sunt întrebată, cu atât mai mult mă gândesc la răspuns. Nu țin minte cine a spus că dacă vedeți un cuplu fericit, care a trăit mulți ani împreună, să știți că ei au avut de înfruntat aceleași greutăți ca și dumneavoastră, doar că au rezistat și nu s-au despărțit. Așa aș răspunde și eu la întrebarea dumneavoastră. Pentru că nu pot afirma că am avut o viață ideală împreună cu soțul, dar nici să spun că am dus-o rău nu mi-aș permite niciodată. Am parcurs o cale lungă, normală, de familie.
Gulinara: Să nu iei niciodată decizii pripite, niciodată. Trebuie să aștepți ca apele să se liniștească, iar în această liniște (de preferat în singurătate) să îți asculți inima. Și este la fel de important ca în momentele „fierbinți” să îți ții gura. Cuvintele pot răni adânc, iar lucrurile nu mai sunt niciodată cum au fost. Iar când totul se liniștește și conflictul se stinge, tocmai aceste cuvinte lasă răni, pentru că doar un om apropiat te poate lovi acolo unde este cel mai dureros. Vorbesc acum și despre copii, și despre apropiați, rude. Cuvintele grele nu se uită: ele generează resentimente, resentimentele – boli, iar bolile scurtează viața.
Gulinara: Problemele se înmulțesc, dar și bucuriile. La un anumit moment copiii încep să aibă o importanță tot mai mare. Este foarte interesant; cu bărbatul parcă te-ai lămurit, l-ai studiat și crezi l-ai înțeles. Dar copilul crește, iar tu îl urmărești, îl observi… Iar aceasta devine dacă nu sensul vieții, atunci cel puțin interesul de a participa la acest proces şi de a nu dăuna.
Gulinara: Da, unul puternic! Nici un fel de presiune, doar puțină orientare și corectare. Copiii trebuie să simtă că totul se întâmplă așa cum au vrut ei, cum au făcut ei, cum au decis ei. Când vor crește, este posibil să înțeleagă aceste lucruri și să vă mulțumească. De fapt, acesta este rostul mamelor. Dar trebuie să știm să așteptăm, pentru că până la acel „mulțumesc” pot trece 10, 20 de ani, iar uneori o săptămână.
Gulinara: Este cea mai mare greșeală. Părinții investesc în copil și puteri, și timp, și bani. Dar aceasta nu trebuie să fie făcut pe față, în special în cazul în care copilul este responsabil, el se va simți dator. Dar să ceri imediat mulțumire și înțelegerea anumitor decizii și pași ai părinților este greșit.
Gulinara: Sunt crescuți în aceeași „grădină”, dar au calități absolut diferite. Și tu, ca părinte, investești la fel, dar primești un caleidoscop minunat de oameni multilateral dezvoltați, aproape maturi. Fiica noastră cea mare, Cristina, locuiește în Noua Zeelandă, are afacerea sa. Leilei, fiica mijlocie, îi place animația 3D. Fiul Andrei este pasionat de muzică…
Gulinara: L-am întâlnit pe viitorul meu soț fiind în anul doi la Universitatea Politehnică, la Facultatea de electrofizică. Înalt și arătos, cu zâmbet larg, îmi amintea de eroul filmului „Timur și echipa lui” (râde). Când am făcut cunoștință, nu auzisem nimic despre renumitul „dosar Vâșcu”.
Gulinara: Tatăl lui Andrei era arestat, iar mie mi se tot spunea: vai, e fiul acelui Vâșcu! Eu nu știam nimic, abia venisem în Moldova. Însă Andrei mi-a povestit totul.
El a trecut prin multe greutăți în acele vremuri – i s-a interzis să meargă la facultate, nimeni nu voia să-l angajeze. Nu îmi păsa de toate articolele de ziar, de zvonuri, bârfe și restul. Îl iubeam. Unii spuneau chiar că mă mărit din interes…
Gulinara: Da, caut și acum acest interes și nu îl pot găsi. Apoi a urmat nunta la „Cosmos”; mamele s-au străduit mult să ne facă o atmosferă romantică – era anul 1990, o perioadă puțin romantică a lambadei și italienilor. Primii patru ani de viață de familie am locuit împreună cu părinții lui Andrei și cu bunica.
Gulinara: Aveam o prietenă la facultate, ea îmi dădea telefon și mă întreba: cum poți trăi cu soacra, eu sunt pe muchie de divorț! Eu sunt o persoană expansivă, dar am o anumită reținere interioară, probabil eram suficient de înțeleaptă la 21 de ani (râde). Uneori, seara, stăteam de vorbă cu mama lui Andrei, ea îmi povestea din viața ei. Este un om interesant și minunat, îi ziceam mamă, nu soacră. Când s-a născut Cristina, nu am luat concediu academic, deși nici una dintre mame nu a stat cu ea acasă, eram nevoită să merg la facultate cu micuța în brațe. Mama lui Andrei este o femeie frumoasă, profund înțeleaptă, am învățat multe de la ea și îi sunt recunoscătoare.
Gulinara: Părinții mei locuiau la Bălți, mama lui Andrei – la Chișinău, nu se întâlneau prea des, dar nici conflicte nu au existat niciodată. Familiile noastre au tradiții diferite, dar au și o anumită înțelepciune interioară, iar eu nici nu mă puteam gândi că ar putea exista conflicte. Părinții trebuie să fie înțelepți, să permită copiilor să facă greșeli și să învețe din experiență. Nu poți proteja pe nimeni de greșeli, le poți doar preveni. Oricum fiecare își găsește drumul său. Copiilor le spun întotdeauna: am calea mea de viață, pe care, practic, am parcurs-o: am soț, copii, sunt o femeie realizată, instruită etc. Iar tot ce veți lua voi de la viață este cutiuța voastră, pe care o umpleți singuri. Fiți recunoscători pentru tot ce luați și ce faceți, folosiți aceste daruri. Iar când Leila mă întreabă: „Cum voi putea să vă răsplătesc pentru ceea ce îmi dați?”, eu îi răspund: „Foarte simplu, vei plăti studiile nepoților noștri, adică ale copiilor tăi”.
Gulinara: Încep să înțeleagă. La 12 ani, Leila mi-a spus: „Îți imaginezi, am 12 ani, dar nu știu încă ce voi deveni!” O Fecioară adevărată! Eu sunt Rac după horoscop, iar cu Fecioarele mi-e cam greu (râde).
Gulinara: Îmi plac Capricornii ca zodie, am descoperit acest lucru recent, până acum nu am avut ocazia să cunosc îndeaproape reprezentanți ai acestui semn zodiacal. Desigur, sunt firi un pic cam morocănoase și posace, dar dacă știi unde să apeși, Capricornii se transformă în adevărate cutiuțe muzicale: dintr-o cutie neagră de lac apare, sub acompaniamentul muzicii, o balerină dansatoare.
Gulinara: Exact! Am făcut și eu această analogie.
Gulinara: Daaaaa, pleduri avem multe… Și cratițe roz, și bucătărie de poveste, baie de poveste. O mulțime de perne și pernuțe de diferite mărimi și forme. Multe flecuștețe aduse din călătorii: ursuleți de pluș, medalioane de epocă, linguri, tăvițe și farfurii.
Gulinara: Desigur. Recent am cumpărat niște albume vechi cu fotografii din Franța, îmi place mult să le privesc. Flacoane de parfum, bomboniere, dantele. Îmi place ca masa să fie servită frumos în fiecare zi, nu doar de sărbători!!! Într-o zi au venit niște prieteni, iar noi cu soțul luăm cina – veselă frumoasă, pahare, șervețele… „Aveți vreo aniversare, vreo sărbătoare, am uitat de vreun eveniment important?” – „Nu, pur și simplu cinăm”. Femeia trebuie să știe să creeze confort și frumusețe în fiecare zi.
Gulinara: De fapt, eu cred că copiii nu trebuie educați, trebuie să ne educăm pe noi. Dacă micuțul are anumite probleme, uitați-vă la dumneavoastră: ce este în neregulă? Eu urmăresc acum procesul invers, când copiii încep să investească în părinți: cunoștințe, emoții. Încerc acum să îmi ascult fiicele. Ele vorbesc despre profesii noi, tendințe și abordări noi. Copiii sunt pentru mine un fel de filtru pentru uriașul câmp informațional. Prin intermediul lor primesc informații noi și prelucrate și sunt recunoscătoare că am această oportunitate.
A pregătit Irina Caruș
