În data de 2 Aprilie, la nivel mondial este marcată Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Scopul acestei zile este de a contribui la informarea societății privind tulburarea de spectru autist și nevoia de acceptare și integrare în societate a persoanelor cu autism.
Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății din 2016, unul din 160 de copii se naște cu autism. Slaba informare, lipsa specialiștilor, influențele prejudecăților, duc la întârzierea diagnosticării și terapiei acestei tulburări. Cu această ocazie, am aflat de la terapeutul Eva Violeta Diaconu ce presupune autismul și cum putem ajuta copiii care suferă de tulburare de spectru autist.
Care este specificul acesteI tulburări de dezvoltare?
În general, această tulburare de dezvoltare se manifestă în mod evident în jurul vârstei de 2-3 ani, în primul rând datorită lipsei sau întârzierii dezvoltării limbajului vorbit şi apoi datorită celorlalte deficienţe cum ar fi stereotipiile, absenţa contactului vizual sau dificultăţi în stabilirea relaţiilor sociale. La naştere copilul este aparent normal. Intâlnit cu o rată mai frecventă la baieței decât la fetițe, se manifestă clar la 3 nivele, cel cognitiv, comportamental și motric, de obicei.
Care sunt cauzele apariției acestei afecțiuni?
Cauze posibile ale autismului la copii sunt multe, totuși, le voi enumera pe cele care vehiculeaza cel mai des prin literatură de specialitate.
- Factorii de mediu
- Expunerea la pesticide
- Factorii genetici
- Mutațiile transmise de la părinți
- Disfuncția mitocondrială
- Infecțiile din timpul sarcinii
- Problemele sociale
Cum un părinte ar putea să-și dea seama că piciul lui suferă de autism?
În funcţie de momentul debutului autismului, dacă acesta este precoce, în primul an de viaţă se pot remarca lipsa mişcărilor anticipatorii atunci când sunt luaţi în braţe, lipsa zâmbetului ca reacţie de răspuns, apatia şi dezinteresul faţă de ceea ce îl înconjoară. Unii copii se pot dezvolta normal pana la aproximativ 18-24 de luni și înregistrează apoi o regresie a competențelor și abilităților dobândite. Lipsa de interes pentru mediul înconjurător. Până la vârstă de un an copiii manifestă curiozitate, acţionează şi gesticulează. Lipsa acestor manifestări normale, ar putea fi un semn precoce pentru părinți al prezenţei autismului.
Cum trebuie să fie abordați acești copii?
Acești copii, au nevoie de o atitudine pozitivă, dar obiectivă, abordare individuală și atenție maximă la reacțiile și nevoile lor, asta cel puțin am înțeles eu în perioada în care am lucrat cu ei. Avem misiunea să le întărim comportamente doar pozitive și eventual, utile social. În rest, pot fi tratați normal ca și ceilalți copii tipici. Sunt la fel de dulci și drăgălași.
Ce presupune terapia ABA?
Analiza Aplicată a Comportamentului sau ABA este o disciplină care implică date obiective în procesul de selectare a deciziilor optime și de implementare a programelor individualizate. Obiectivele intervenției sunt reevaluare constant pentru a determina efectul acesteia asupra comportamentului, un șir de programe care contribuie la îmbunătățirea comportamentelor semnificative din punct de vedere social. Acestea includ comunicarea, abilitățile sociale, academice, de autonomie personală, adaptative și de lucru.
Cum integrăm copiii cu autism la grădiniță sau școala?
Greu, dar posibil de realizat. Totuși, integrarea în mediul școlar e posibilă cu un însoțitor și cu instruire paralelă într-un centru specializat. Acest lucru e posibil cu un set de exerciții școlare mai redus, individualizat.
Ce trebuie să schimbăm la nivel de gândire?
Flexibilitatea, răbdarea și toleranța sunt calități obligatorii pentru cei care întâlnesc un asemenea copil special.
Câți copii din Moldova suferă de această tulburare?
Ultimele statistici vorbesc despre cifra de aproximativ 366 de copii, per republică, oficial. Dar neoficial presupun că, cu părere de rău, datele ar fi și mai triste.
Sursa: Mamaplus.MD