mamaplus

Copilul tău face des febră și infecții urinare, nu ia în greutate? Ce anunță aceste simptome

-
//
07.02.2022

Hidronefroza congenitală este cauzată de modificări care împiedică scurgerea normală a urinei din rinichi către ureter, din cauza obstrucției joncțiunii pielo-ureterale. Practic, rinichiul „se umflă” foarte mult din cauza retenției de urină, apare distensia bazinetului și a calicelor renale. În lipsa unui tratament adecvat, formele grave de hidronefroză congenitală pot duce la insuficiență renală! Dr. Alexandra Munteanu, medic specialist Chirurgie Pediatrică și Doctor în Științe Medicale, explică mai jos cum se manifestă hidronefroza congenitală la copii și adolescenți și ce analize sunt necesare pentru stabilirea diagnosticului.

Hidronefroza congenitală este o patologie mai frecvent întâlnită la băieți, iar două treimi din cazuri afectează rinichiul de parte stângă.

La copii, hidronefroza congenitală are o simptomatologie variată, în funcție de vârstă:

  • la sugari și copii mici întâlnim sindroame febrile sau subfebrile, fără o cauză aparentă, falimentul creșterii, infecții de tract urinar repetate, vărsături
  • la copii mari și adolescenți întâlnim infecții de tract urinar cu uroculturi pozitive, dureri abdominale și la micțiune, urinări frecvente, hematurie micro și macroscopică, urina tulbure sau urât mirositoare, senzație de greață, vărsături

Cum se stabilește diagnosticul de hidronefroză congenitală

Datorită apariției ecografiei antenatale, hidronefroza este descoperită devreme, încă din săptămâna 24 de sarcină sau în ultimul trimestru. Odată descoperită, după naștere, ecografia reno-vezicală are caracter obligatoriu pentru confirmarea diagnosticului de hidronefroză congenitală.

Pe parcursul evoluției bolii, există o serie de investigații ce trebuie efectuate. Acestea sunt:

  • Urografia intravenoasă
  • Scintigrafia renală
  • Uro-RMN sau Uro-CT
  • Cistografia micțională
  • Investigațiile imagistice vor fi completate de analize de sânge și de urină.

În funcție de vârsta pacientului, de apariția simptomatologiei și de gradul afectării renale, tratamentul poate fi unul conservator sau chirurgical, spune medicul.

Se va apela la intervenție chirugicală doar în cazuri severe, când blocajul la nivelul căilor urinare împiedică funcționarea corectă a rinichilor sau favorizează apariția complicațiilor. O astfel de intervenție este pieloplastia robotică, o metodă minim invazivă care elimină un blocaj care apare la nivelul joncțiunii pielo-uretrale. Rata de succes în cazul acestei intervenții este de 95%.

În cele mai grave situații, când viața copilului este pusă în pericol din cauza unui blocaj la nivelul rinichilor, se va plasa un tub de drenaj în vezica urinară, pentru a reduce presiunea şi inflamația asupra rinichilor şi a elimina excesul de urină.

Formele grave de hidronefroză netratate pot favoriza apariția insuficienței renale sau a altor complicații, mai ales dacă sunt afectați ambii rinichi. De aceea, este important ca această afecțiune să fie atent monitorizată şi evaluată, astfel încât să se intervină prompt în cazul în care este necesar.