Ziua de 11 martie este însemnată cu roșu în calendarul familiei Stribițchi, pentru că micuța Luiza împlinește astăzi 2 anișori. Foarte fericit, cunoscutul interpret de la noi Igor Stribițchi și-a împărtășit bucuria dis-de-dimineață pe rețelele sociale, publicând o serie de fotografii noi în care își arată fiica.
”Ziua de 11 martie deja e istorică pentru mine. Cu 6 zile înainte de ziua mea a venit pe lume fetița noastră adorabilă pe nume Luiza. Este cel mai mare cadou din viața mea. Îi mulțumesc din suflet soției mele pe care o iubesc enorm de mult. Suntem cei mai fericiți și împliniți părinți din lume! Sunt emoții de nedescris… Anume atunci am simțit ce poate aduce dragostea când două persoane se iubesc cu adevărat, iar cea mai mare bogăție este familia.”, ne-a spus Igor într-un interviu recent pentru MamaPlus.md.
Luiza adoră să cânte și să danseze atunci când aude piesele tatălui său. Se pare că ea a moștenit nu doar talentul lui, dar și înfățișarea.
”Luiza are gusturi foarte rafinate. Eu cred că a moștenit auzul muzical de la mine. Pe viitor, dacă o să-i placă foarte tare muzica, am să mă implic serios în promovarea ei, dar până atunci vreau să aibă o copilărie fericită și împlinită.”, mai spune Igor.
Ca să vă convingeți că fetița sîi seamănă leit, Igor a publicat astăzi un colaj în care îl putem admira într-o imagine din copilărie.
Menționăm că Igor Stribițchi este căsătorit cu Angela, cea care i-a furat inima acum trei ani când s-au văzut pentru prima oară.