Specialiștii în psihiatrie au descoperit că există posibilitatea ca multe persoane care au fost infectate și vindecate de COVID-19 să fie supuse unui risc mai mare de a dezvolta boli mintale, au declarat luni psihiatrii, după ce un studiu amplu a constatat că 20% dintre cei infectați cu coronavirus sunt diagnosticați cu o tulburare psihică în termen de 90 de zile, scrie Reuters.
Studiul a arătat că anxietatea, depresia și insomnia au fost cele mai frecvente în rândul pacienților vindecați de COVID-19, iar cercetătorii au descoperit, de asemenea, riscuri semnificativ mai mari de demență, o afecțiune a insuficienței cerebrale.
„Oamenii s-au temut că supraviețuitorii COVID-19 vor avea un risc mai mare de probleme de sănătate mintală, iar descoperirile noastre arată că acest lucru este posibil”, a spus Paul Harrison, profesor de psihiatrie la Universitatea Oxford din Marea Britanie.
De asemenea, Harrison a spus că medicii și oamenii de știință din întreaga lume trebuie urgent să investigheze cauzele și să identifice noi tratamente pentru bolile mintale după infecția cu COVID-19. Studiul, publicat în revista The Lancet Psychiatry, a analizat dosarele medicale electronice ale a 69 de milioane de persoane din Statele Unite, incluzând peste 62.000 de cazuri de COVID-19.
Dintre persoanele analizate, s-a constat că 1 din 5 supraviețuitori au fost înregistrați ca suferind pentru prima dată de anxietate, depresie sau insomnie. De asemenea, studiul a constatat că persoanele care se confruntau deja cu tulburări psihice au fost cu 65% mai predispuse la diagnosticarea cu COVID-19 decât cele fără.