Nu este o regulă general valabilă atunci când vine vorba despre sarcinile concepute după o anumită vârstă. Există posibilitatea ca perioada de sarcină să aibă riscuri precum avortul spontan, nașterea prematură, întârzierea dezvoltării fătului, anomaliile cromozomiale sau diabetul gestațional, atunci când, în timpul sarcinii, corpul mamei nu produce o cantitate suficientă de insulină.

„Este o etichetă, nu un diagnostic”, afirmă Alan Fleischman, neonatolog și director al ONG-ului March of Dimes din SUA.

Sfatul medicului este de a efectua câteva examene medicale în plus în perioada de sarcină.

1. Începe prin a lua în perioada prenatală vitamine, cum ar fi cel puțin 400 de micrograme de acid folic înainte de a rămâne însărcinată pentru a preveni defectele congenitale, precum spina bifidă, un defect care apare la nivelul coloanei vertebrale a fătului.

2. Vizitează-ți doctorul pentru o verificare a preconcepției și totodată îți va găsi cel mai bun tratament necesar pentru tine. Te va sfătui cu privire la o dietă sănătoasă în următoarele nouă luni și te va îndruma spre cele mai sigure exerciții în perioada prenatală.

3. Operația de cezariană nu e singura opțiune. Multe dintre femeile trecute de 40 de ani tind să aleagă operația de cezariană din cauza multiplelor nașteri anterioare sau a altor complicații medicale, dar nu trebuie neapărat să fie singura alegere, doar dacă, din punct de vedere medical, este obligatoriu.

4. Scapă de kilogramele în plus dacă ai probleme cu greutatea. Specialiștii afirmă că femeile care au probleme cu greutatea se pot confrunta cu dificultăți în timpul sarcinii.

5. Oferă-ți o pauză de la obiceiurile tale pentru a preveni epuizarea. Bonnie Berk, scriitoarea cărții „Motherwell Maternity Fitness Plan” consideră că femeile în vârstă tind să continue aceleași activități prioritare chiar și în timpul sarcinii.

6. Mănâncă echilibrat. Concentrează-te pe o varietate de alimente nutritive, care conțin și acid folic, cum ar fi spanac, fasole, semințe de floarea-soarelui sau linte.

7. Asigură-te că ai un somn consistent. Specialiștii consideră că televizorul nu ar trebui să stea în camera ta.

8. Trebuie să te vaccinezi. Discută cu medicul tau despre setul de analize necesare imunizării tale, cum ar fi vaccinurile antigripale, de exemplu.

Sursa