Femeia de afaceri Diana Ballerini și-a găsit fericirea în brațele unui arhitector italian, care a cucerit-o din prima clipă prin atitudinea, educația și eleganța debordantă de care dădea dovadă. Chiar dacă gurile rele spun că relațiile dintre două persoane de naționalități diferite nu rezistă în timp, Diana și Marco demonstrează contrariul. Cei doi sunt fericiți alături de copiii lor, Gabriel și Iris, și se iubesc ca-n prima zi! Prin urmare, Diana ne-a oferit mai multe secrete din viața lor de familie.
Am făcut cunoștință cred că nu întâmplător, acum 5 ani, în Italia. Eram într-o relație bolnavă și el a apărut la momentul potrivit, atunci m-am convins că relația cu fostul nu are cum să mai meargă.
Am înțeles din prima clipă că el este bărbatul pe care mi l-am dorit întotdeauna. M-a fascinat prin felul lui de a fi, prin atitudinea lui față de o femeie și nu în ultimul rând prin educația de care dădea dovadă.
Prima întâlnire o țin minte și acum și nu cred că o voi uita vreodată, a fost o întâlnire între doi oameni care au înțeles din prima clipa că sunt predestinați să fie împreună. Cel mai straniu e că nu a durat mai mult de o oră, dar nouă ne-a fost suficient și aveam impresia că ne cunoaștem de-o viață.
M-a cucerit modul lui de a fi calm, calculat și înțelegător.
Nu și în cazul meu. Eu chiar sunt foarte încântată că este de o altă cultură, educație, chiar și religie. Între noi este și o diferență de vârstă mare, poate și acest lucru e un avantaj, el fiind foarte calm, eu mai zăpăcită de felul meu, astfel ne completăm perfect.
Relația lor e foarte frumoasă, se înțeleg tare bine, uneori chiar ”complotează” împotriva mea și mă fac fericită. La început eram foarte preocupată la acest capitol, dar timpul m-a făcut să înțeleg că m-am îngrijorat în zadar și totul e așa cum ar fi trebuit să fie.
Vai… aici chiar mă emoționez la maxim deoarece ne-am dorit foarte tare o fetiță, mai ales soțul meu, care nu are alți copii. Când Iris a venit pe lume, a fost a doua bucurie a mea în calitate de mamă. Relația noastră a devenit și mai frumoasă și veselă.
Avem mai multe tradiții pe care le respectăm, una din ele fiind cinele care ne unesc pe toți la masă. În fiecare seară ne povestim ce am făcut pe parcursul zilei. De asemenea, obișnuim să petrecem împreună toate weekend-urile.
În casă se vorbește și româna, și italiana. Iar în privința bucatelor, mai des gătesc mâncare italienească, deoarece e mai sănătoasă, bucate tradiționale moldovenești gătesc foarte rar, pentru că soțului meu nu îi plac.
Poate va părea straniu, dar nu ne facem cadouri, dacă-mi place ceva, îmi cumpăr singură, fără a aștepta daruri. Cadouri le fac mai des copiilor, deoarece pentru ei e o bucurie, chiar dacă mereu le luăm tot ceea ce își doresc. Soțul meu, în general, nu înțelege sensul lor.
Noi în fiecare zi facem ceea ce ne place, nu facem nimic din obligație. Dacă am avea ambii câteva zile libere, am trage o fugă până la Paris să bem o cupă de șampanie adevărată.
Comunicarea, încrederea și sinceritatea.
Sursa: Mamaplus.MD