mamaplus

Senzații dureroase și roșeață la nivelul sânilor? Ce anunță aceste simptome

-
//
12.10.2021

În jur de 70% dintre femei se confruntă, la un moment dat, cu durerile de sân, numite și mastodinie. Această durere poate apărea la unul sau la ambii sâni, fiind însoțită adesea de senzația de tensiune, de arsură sau junghi. În alte cazuri, poate iradia axilar, spre membrul superior şi chiar spre baza gâtului. La femeile tinere, adesea, mastodinia debutează înaintea menstruației. Se succede ciclic, are cauze hormonale şi apare la ambii sâni. În schimb, durerea care nu are legătură cu ciclul menstrual afectează, de regulă, un singur sân. Poate fi prezentă şi în sarcină, înainte şi în timpul menopauzei, mai ales dacă se administrează tratamente de substituție hormonală.

Durerea mamară poate să apară şi din cauza unor chisturi, traume, infecții ale sânilor ori când se administrează anticoncepționale orale sau tratamente pentru infertilitate. Durerea accentuată resimțită înaintea menstruației poate fi pusă şi pe seama mastozei chistice sau a displaziei mamare, o modificare benignă a glandei sânului. Aceasta apare pe fondul unui dezechilibr hormonal. Durerea de sâni poate însoți cancerul mamar foarte rar, mai ales în stadii avansate.

În alăptare, secreția laptelui este, evident, normală. Sub influența prolactinei, hormon responsabil de declanşarea şi menținerea secreției lactate, este asigurat laptele atât de necesar pentru hrănirea şi dezvoltarea copilului. În afara sarcinii, secrețiile sânilor (galactoree), care pot apărea la unul sau la ambii sâni spontan sau când sânii sunt comprimați, nu sunt normale şi ar trebui să trimită orice femeie la medic. Aceste scurgeri pot fi asemănătoare laptelui sau pot avea nuanțe gălbui, verzi, maronii sau sângerii. Creşterea nivelului prolactinei în afara alăptării poate fi cauzată de afecțiuni precum adenomul hipofizar.

Roşeața şi iritațiile pot fi cauzate de mastită

Mai ales femeile care alăptează pot face mastită, afecțiune de origine inflamatorie sau infecțioasă. Mastita este însoțită de durere mamară, de senzația de presiune locală, roşeață, căldură şi de iritația mamelonului. De asemenea, mai pot apărea dureri de cap şi/sau articulare, febră, frisoane, mărirea ganglionilor axilari. La femeile care alăptează, examenul clinic este suficient pentru a pune diagnosticul de mastită. La cele care nu alăptează, este nevoie de analize şi teste suplimentare.