mamaplus

De ce este interzis să-i faci copilului inhalații cu aburi atunci când are febră?

-
//
29.09.2021

Atunci când auzim cuvântul ”inhalație”, primul lucru pe care ni-l imaginăm este cratița în care au fiert vreo doi cartofi și s-a pus puțin bicarbonat de sodiu – numai bună pentru procedura pe care o detestam cu toții în copilărie. De altfel, câteva generații la rând au folosit anume această metodă pentru a scăpa de bolile aparatului respirator. Cu toate că medicii au fost mereu împotriva acestui obicei, în unele familii încă se mai practică inhalațiile cu aburi ”la cratiță”. Cât de periculoasă este această procedură în caz de febră, află în cele ce urmează.

Evident, chiar și câteva minute petrecute deasupra aburilor arzători, cu un prosop pe cap, pot provoca o supraîncălzire semnificativă. Nemaivorbind de cazurile în care copiii au febră! Inhalația cu aburi ar putea provoca creșterea temperaturii corpului și înrăutățirea stării de sănătate a copilului.

De ce este interzis să folosești inhalatorul atunci când copilul are febră?

Din cauza faptului că inhalarea cu aburi duce la supraîncălzire, odată cu creșterea temperaturii corpului, este strict interzisă. Este vorba nu doar despre metoda învechită cu cratița, dar și despre metodele moderne de tratament cu ajutorul inhalatoarelor cald-umed. Mai mult, această metodă poate provoca apariția edemului membranelor mucoase ale căilor respiratorii. Aceste argumente ale oamenilor de știință ar trebui să vă determine să renunțați la ideea de a-i mai face copilului inhalații atunci când are febră.

Există o alternativă sigură și sănătoasă?

Pe lângă inhalatoarele cald-umed (cu abur), există și nebulizatoarele. Diferența dintre cele două dispozitive este capacitatea de a transforma soluția medicamentoasă din forma sa lichidă în particule mici. Medicamentul care se conține în aerul inhalat nu se supraîncălzește și prin urmare tratamentul cu ajutorul nebulizatorului este permis la copiii febrili. Același lucru este valabil și pentru bolile acute.

Cu ajutorul nebulizatorului sau a aparatului cu aerosoli, medicamentul administrat ajunge rapid în epicentrul problemei. În acest mod se administrează medicamente bronhodilatatoare, mucolitice, expectorante și hormonale pentru ameliorarea obstrucției bronșice și a stenozei laringelui.

În concluzie, ar trebui să subliniem următoarele lucruri:

  • Inhalarea cu abur (cald-umed) este strict interzisă în caz de febră, din cauza pericolului de supraîncălzire a copilului și a edemului membranelor mucoase ale căilor respiratorii.
     
  • Inhalarea prin intermediul unui nebulizator este permisă la temperaturi ridicate, deoarece nu provoacă supraîncălzirea corpului copilului.