Buze crăpate, uscate, care sângerează? De vină pot fi vântul şi temperaturile scăzute din această perioadă. Dacă nu eşti genul care să poarte în geantă tot timpul un balsam de buze sau pur şi simplu nu agreezi ideea de „ceva lipicios” pe buze, poți oricând să urmezi un tratament homemade, în intimitatea casei şi fără prea mari eforturi financiare, cu rezultate la fel de bune precum celebrul strugurel.
Remedii naturale pentru buze crăpate și uscate
Mierea îndepărtează celulele moarte
Unul dintre cele mai eficiente remedii pentru tratarea buzelor crăpate este mierea aplicată pe suprafața buzelor, lăsată timp de 15 minute şi curățată cu ajutorul unei dischete demachiante îmbibate în apă călduță. Acest proces ajută la eliminarea celulelor moarte de pe suprafața buzelor şi la hrănirea în profunzime a acestora.
Pentru eficiență maximă, amestecă în proporții egale miere cu ulei de măsline, aplică şi lasă să acționeze un sfert de ceas, după care îndepărtezi compoziția cu ajutorul unui prosop sau al unei periuțe de dinți, prin masaj blând.
Mască din lapte şi gălbenuş de ou
Un alt remediu pentru buze crăpate și uscate este masca pe bază de lapte şi gălbenuş de ou. Mod de preparare: se înmoaie o bucățică de pâine neagră într-o ceaşcă de lapte fierbinte, se adaugă 20 de grame de miere, un gălbenuş de ou şi 3 picături de vitamina A. Acest amestec se aplică pe buze şi este lăsat să acționeze timp de 20 de minute, după care este îndepărtat cu apă călduță.
Cremă de exfoliere pe bază de bicarbonat
Îți poți face acasă propria cremă de exfoliere pentru îndepărtarea celulelor moarte de pe suprafața buzelor. Aceasta este foarte simplu de realizat şi ai nevoie de: o linguriță de zahăr, o linguriță de bicarbonat de sodiu, jumătate de linguriță de ulei de măsline şi jumătate de linguriță de apă.
Fiecare ingredient în parte are rolul său benefic asupra buzelor, şi anume: zahărul ajută la exfolierea şi reîmprospătarea buzelor, bicarbonatul formează o spumă de curățare iar uleiul de măsline hidratează în profunzime buzele, făcându-le moi şi irezistibile.
Nemuritoarea cremă de gălbenele pentru buze crăpate
Atunci când ai o problemă de piele, gălbenelele sunt soluția oferită din moşi strămoşi, de la străbunica şi până la cea mai fistichie şi aranjată doamnă îmbrăcată la patru ace. Nu e de mirare astfel că despre banala cremă de gălbenele, pe care o găsim pe toate drumurile (supermarket, magazine naturiste, farmacii etc.), se crede că rezolvă orice bubă a pielii.
În cazul nostru, buzele crăpate îşi găsesc „naşul” dacă aplicăm în fiecare dimineață şi seară, timp de măcar o săptămână, miraculoasa cremă de gălbenele, în strat generos. Acest tratament va ajuta la cicatrizarea şi hidratarea pielii sensibile a buzelor, redându-le din nou frumusețea.