mamaplus

Produsele de post pe care nu ar trebui să le cumperi niciodată

-
//
01.04.2019

Pateurile, salamurile, crenvurștii, dar și alte conserve din soia sunt extrem de nocive pentru organism, iar nutriționiștii ne recomandă să nu le includem în meniul zilnic.

mamaplus

În categoria produselor nocive intră pateurile vegetale și „mezelurile”, din cauza conținutului mare de „E-uri” sau alte sintetice menite să facă produsul să semene cât mai mult la gust, miros și culoare cu alimentul pe care îl imită, transmite realitatea.net

„Pateul din soia conține la fel de mulți aditivi ca cel animal, poate chiar mai mulți. La fel și salamul, și crenvurștii de post sau șnițelul, care mai e și prăjit. În niciun caz nu trebuie să mâncăm zilnic astfel de produse”, recomandă dr. Eduard Adamescu, medic nutriționist.

Dintre toate produsele de soia, cea mai sănătoasă este brânza tofu. Pe locul următor se află laptele de soia, pe care îl puteți consuma zilnic.

Mazărea, fasolea și ciupercile, alternativa la carne

Multe persoane se îngrașă în timpul postului, pentru că mănâncă în exces pâine, paste, cartofi preparați divers, margarină, dulciuri de post (care conțin mai mult zahăr).

Deși postul este o bună ocazie pentru detoxifierea organismului, carnea, lactatele și ouăle conțin proteine neegalate de produsele vegetale.

„În perioada postului, proteinele necesare bunei funcționări a organismului ni le putem lua din mazăre, fasole, ciuperci, soia nemodificată genetic, măsline, semințe de floarea-soarelui, de dovleac, nuci, migdale, arahide, alune de pădure (conțin de trei ori mai mule proteine decât carnea)”, adaugă Eduard Adamescu.

Pentru postul de dinaintea Paştelui, medicii nu recomandă suplimente alimentare.

Persoanele care sunt obișnuite să mănânce foarte multă carne zilnic vor resimți mai adânc postul, vor avea stări de astenie, eventual modificări ale tensiunii arteriale. Cei antrenați, care țin postul miercuri și vineri, nu vor avea probleme.

„Postul nu este indicat copiilor sub 16 ani, persoanelor slăbite, care suferă de boli cronice (TBC, cancer, afecțiuni digestive) și gravidelor”, recomandă medicul Adamescu.