mamaplus

Îți place brânza cu roșii? Ai grijă, combinația aceasta e cam periculoasă

-
//
24.07.2020

Brânza și roșiile sunt alimentele favorite ale moldovenilor în timpul verii. Nutriționiștii atrag însă atenția asupra combinării acestor alimente, care pot deveni periculoase pentru sănătate, dacă sunt consumate frecvent. 

Roșiile și brânza nu reprezintă o masă echilibrată și trebuie să ținem cont că o putem consuma ocazional, nicidecum zilnic. Ca oricare produs, aceste două alimente consumate în cantități mari pot duce la probleme de sănătate.

”Ce poate fi mai savuros, delicios si de sezon decât roșiile cu brânză… fără pâine, o să spuneți, ca să nu ne îngrașăm. Problema e că nu pâinea îngrașă (sau nu la fel de tare) precum brânza. Și când spun brânza mă refer la orice tip de brânzeturi, indiferent de cât sunt de sărate: caș și telemea proaspătă, telemea veche (maturată), mozzarella, cașcavaluri, brânza de burduf sau frământată.

Deși conțin la fel de multe proteine ca și carnea si peștele, în brânzeturi avem de 3 ori mai multă grăsime. În plus o felie de brânză de 100g o mănânci într-o clipă, la carne e mai mult de mestecat. Apropo de gramaj, porția corectă de brânză e de 70g, adică acele pachete ridicol de mici de la supermarket conțin 3 porții! Unde sunt vremurile în care cumpărai brânza cu calupul?

Acum asist la o adevărată conspirație a producătorilor, parcă și-au propus cu toții să ne învețe ce înseamnă porția corectă! O felie mare cât palma si groasă de un deget are DOAR 200g și e prețios pusă într-un pachet individual tras în vid. Deja când găsești pachete de jumătate de kilogram se numește desfrâu.

E spre binele nostru, credeți-mă! E ușor sa mănânci prea multă brânză dacă bucata e mare. Așa, cu pachetul mic, ești mai atent. Nu de alta dar brânza nu e prietena siluetei, nu e un aliment de bază, care se mănâncă cu sutele de grame. Brânza e un răsfăț, un condiment, un ingredient al mâncării. Și da, puteți mânca fără grijă roșii cu brânză, cu condiția ca roșiile sa ocupe 80% din farfuria voastră. Cu alte cuvinte puneți câteva cubulețe de brânză peste un castron de roșii. Si atenție la ulei, brânza are deja grăsimea inclusă!”, a avertizat nutriționista Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.,  în urmă cu ceva vreme.