mamaplus

Dr. Mihaela Bilic: ”Dacă varza murată este la loc de cinste în meniul vostru familial, felicitări!”

-
//
04.05.2020

Nutriționista Mihaela Bilic are mereu ceva de spus la capitolul alimentație corectă și sănătoasă și tocmai de aceea are numeroși urmăritori pe rețelele sociale, acolo unde își expune frecvent părerea de profesionist vizavi de unele obiceiuri alimentare mai mult sau mai puțin binevenite. Recent, nutriționista a vorbit despre un aliment des întâlnit pe mesele noastre, cu numeroase beneficii pentru sănătate - varza murată. Dacă uitați să o includeți în meniul familiei din anumite motive, s-ar putea să vă schimbați părerea dacă citiți părerea specialistei.

”Dacă faceți parte dintre aceia care pun varza murată la loc de cinste în meniul familial, felicitări! Acest produs tradițional lacto-fermentat plin de culturi bacteriene benefice cu efect probiotic, are un corespondent și în bucătăria coreeană. Se numește KIMCHI și este un preparat simbolic al culturii culinare din Coreea. Kimchi este un fel de mâncare foarte vechi, realizat pe bază de legume fermentate și condimente, care are rolul de a acompania majoritatea preparatelor tradiționale coreene - un fel de salată de varză murată care merge cu orice. Varianta cea mai cunoscută este obținută din varză chinezească fermentată, dar există și rețete care includ castravetele, ridichea, țelina, sfecla asezonate cu usturoi, pătrunjel, coriandru, frunze de muștar, ceapă, muguri de soia și roșii. Se acoperă totul cu saramură și se lasă la fermentat câteva săptămâni exact cum procedăm și noi cu varza murată.

Bacteriile benefice care fermentează produc acid lactic ce determină scăderea pH-ului și creează un mediu acid în care majoritatea microorganismelor nu pot supraviețui - este vorba așadar de o metodă de conservare... fără conservanți, doar pe bază de sare.

Culturile de Lactobacili din kimchi sunt mai concentrate decât cele din iaurt, drept pentru care acest fel de mâncare este considerat esențial pentru sănătate, cu efect probiotic și de creștere a imunității.

Studiile afirmă că sudcoreeni consumă în medie 18 kg kimchi/persoană/an, adică între 50-200g/zi. Pe lângă probiotice, legumele fermentate conțin multe fibre, vitamina C, betacaroten, calciu, fier și puține calorii. În timpul epidemiei de SRAS (sindrom respirator acut sever) din 2003, consumul de kimchi din Asia a crescut cu 40%. Ce-ar fi să creștem și noi consumul de varză fermentată și murături, fără motive medicale, ci doar de dragul prevenției și al sănătății?”, susține nutriționista Mihaela Bilic.